Balul “Mărţişor” la Liceul “Nicolae Bălcescu” din Gyula

128

Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB) a găzduit a16-a ediţie a Balului „Mărţişor” dedicat sosirii primăverii. La această manifestare a luat parte şi Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula.

La eveniment au luat parte peste 350 de persoane: cadre didactice, elevi, părinţi şi copii, precum şi oficialităţi, între care s-au numărat Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, însoţit de alţi clerici din cadrul eparhiei, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernarii pe ţară a Românilor din Ungaria, Gheorghe Cozma, directorul Oficiului AŢRU, Mihai Cerhati, preşedintele Autoguvernării Româneşti din oraşul Gyula, Maria Gurzau Czegledi, directorul LNB, Elvira Ardelean, primarul comunei Otlaca-Pusta (Puszttotlaka), din Ungaria, Delia Covaci, redactor-şef al săptămânalului „Cronica”, dr. Claudia Toma, preşedinte al Asociaţiei „Iris Research” din Arad.

Manifestarea constituie un prilej de întâlnire a generaţiilor de absolvenţi, de ieri şi de azi, ai acestei şcoli, dar în acelaşi timp este şi un bal de binefacere, susţinut de Fundaţia „Pro Discipulis”, în scopul ajutorării unor elevi cu o situaţie materială precară, sau pentru strângerea de fonduri necesare în diferite împrejurări.

Ansamblul din Micherechi (Mehkerek) a închis programul cultural al serii, încântând publicul cu renumitele dansuri populare româneşti locale. Manifestarea a mai cuprins o cină comună, tombolă şi dans.

(Ada Botezan)