[FOTO] Intervenție a pompierilor în centrul Reșiței

973

Mai multe autospeciale al Detașamentului de Pompieri Reșița au acționat astăzi la cel mai mare complex comercial din centrul municipiului. Este vorba de un exerciţiu de evacuare a persoanelor aflate la etaj. Scenariul a cuprins un cutremur, urmat de incendiu.

În luna februarie este aniversată Ziua Protecției Civile, iar pentru marcarea acestui moment important din viața pompierilor militari, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” au fost planificate o serie de activități. În această perioadă se desfăşoară instruiri cu șefii celulelor de urgență de la nivelul operatorilor economici din județul Caraș-Severin. Totodată, sunt abordate mai multe subiecte din diferite domenii: pregătirea populației, prevenirea situațiilor de urgență, organizarea intervențiilor, precum și semnificația zilei de 28 februarie – Ziua Protecției Civile în România.