ANM: Debut de săptămână cu ploi, lapoviţe şi ninsori

92

Săptămâna va fi caracterizată, din punct de vedere meteorologic, de zile cu temperaturi normale lunii februarie, pe alocuri uşor mai ridicate, care vor alterna cu perioade în care sunt aşteptate ploi, lapoviţe şi ninsori pe arii extinse, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

În prima zi a săptămânii, temperaturile maxime vor fi apropiate celor înregistrate pe parcursul weekend-ului, ridicate în partea de Sud a teritoriului. Sunt anunţate ploi, existând posibilitatea apariţiei fenomenului de lapoviţă, în special în partea de nord a Moldovei şi în Transilvania. Pentru cea de-a doua zi a săptămânii, vremea se va încadra în acelaşi registru, fiind aşteptate precipitaţii pe arii mai extinse. Pentru săptămâna viitoare, dacă ne referim la ziua de luni, va rămâne destul de caldă cu temperaturi de până la 14 grade Celsius în partea de Sud a ţării, dar se înmulţesc precipitaţiile, ziua în partea de vest, nord şi centru şi în restul teritoriului, la munte se înmulţesc ninsorile, în partea de sud şi sud-est, adică în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi chiar în jumătatea de sud a Moldovei sunt aşteptate ploi, iar în rest, în Banat, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei sunt prognozate ploi. De luni noapte, ploile se vor transfroma în lapoviţă şi ninsoare.

Pe arii destul de extinse, vor fi precipitaţii şi pe parcursul zilei de marţi, în vest, nord, centru şi la munte vor fi mai ales ninsori, dar slabe cantitativ în timp ce în sud şi sud-est vor fi ploi pe parcursul zilei, iar noaptea pot apărea lapoviţe şi ninsori. Marţi sunt aşteptate maxime între 0 şi 8 grade şi minime, miercuri dimineaţă între -9 şi 0 grade, positive în Lunca Dunării şi Dobrogea, mai scăzute în estul Transilvaniei”, a declarat Meda Andrei, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

Marţi şi miercuri, sunt aşteptate precipitaţii sub formă de ploaie care vor lua forma unor ninsori slabe cantitativ spre mijlocul săptămânii.

Spre finalul săptămânii, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă o îmbunătăţire uşoară a vremii, precipitaţiile se vor mai restrânge şi temperaturile vor avea valori maxime în general între 0 şi 6 grade, temperaturi normale pentru data din calendar, şi minime în general între -12 şi -2 grade , cu valori de -10, -12 grade în centrul ţării şi în depresiuni.