Asociația Nevo Parudimos din Reșița, la inițiativa tinerilor voluntari ai Centrului de Tineret, veniți din diferite colțuri ale Europei, prin programul ERASMUS, a organizat zilele acestea o campanie de igienizare a municipiului Reșița.

Acțiunea de ecologizare a vizat Centrul Civic și cartierul Dealu Mare. Pe parcursul celor două zile, voluntarii s-au pus serios pe treabă și au strâns peste 50 de saci de gunoi.

În prima zi a activității, 13 voluntari ai Asociației Nevo Parudimos, dotați cu saci de gunoi și mănuși, au reușit să igienizeze zona Centrului Civic, unde au strâns peste 20 de saci de deșeuri. Cartierul Dealu Mare a reprezentat o provocare pentru voluntari, din cauza cantităților foarte mari de resturi aruncate la întâmplare de cetățenii din zonă. Deși s-a muncit mai bine de trei ore pentru a curăța cartierul și împrejurimile, adunându-se 30 de saci de resturi, zona continuă să fie o problemă.

Pe viitor, voluntarii Nevo Parudimos au de gând să organizeze astfel de activități lunar și speră ca reșițenii să li se alăture în acest demers de ecologizare al orașului.

Răzvan Todor