Proiectul pentru reintroducerea tramvaiului în Municipiul Reșița avea o valoare inițială de 25 de milioane de euro. Această sumă poate fi însă suplimentată  cu 300%. Acest fapt se datorează lipsei de proiecte în acest sens a altor orașe din România.

Datorită resurselor financiare suficiente, Primăria Reșița a optat pentru reabilitarea completă a liniilor de rulare și construirea unui nou depou de tramvaie. Aceste investiții se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro. 

Proiectul pentru achiziționarea tramvaielor și a materialului rulant a fost depus de către Ministerul Dezvoltării, după caietul de sarcini întocmit de Primăria Reșița. Vor fi achiziționate 13 tramvaie noi, bugetul disponibil fiind de 20 de milioane de euro. Noile vagoane vor avea uși pe ambele fețe și dublă comandă, față-spate.

„În caietul de sarcini am solicitat o garanție de 5 ani, în limita a 300.000 de km și o prezență de 90% în traseu a tramvaielor, pe parcursul unei luni. Astfel la licitație se vor prezenta doar firmele care consideră că pot îndeplini aceste cerințe. Cu alte cuvinte, nu se vor prezenta cei care știu că tramvaiele lor vor sta mai mult în depou pentru reparații”, a precizat Ioan Popa.

Acest proiect prevede, de asemenea, reasfaltarea completă a Bulevardului Republicii, zona Triaj, Bulevardul Revoluția din Decembrie și străzile: Traian Lalescu, Paul Iorgovici și Castanilor.

În momentul de față, Primăria Reșița pregătește un alt proiect în valoare de 17 milioane de euro, pentru extinderea serviciilor de transport în comun. Se vor achiziționa 10 autobuze electrice, amenajarea a două stații transmodale, reabilitarea completă a Căii Timișoarei și un service pentru tramvaie.

Calea Timișoarei va fi complet asfaltată din zona benzinăriei Mol, până la pasajul Intim. Vor fi refăcute trotuarele și amenajate piste de biciclete. Podul peste Bârzava din apropierea stației de benzină Romkazac și a podului din zona Dedeman, care trece peste pârâul Bârzăvița, vor fi reabilitate. De asemenea, vor fi amenajate noi stații de autobuze.

Noul depou va cuprinde spălătorie, vopsitorie, tinichigerie și stație de rectificare a boghiurilor pentru tramvaie. Vor fi amenajate două garaje, unul pentru autobuzele electrice și unul pentru tramvaie. Deasupra service-ului pentru autobuze vor fi amenajate birouri pentru personal și relații cu publicul.

Stațiile trans modale reprezintă o noutate pentru transportul urban, în Reșița. Primul terminal va fi amenajat în zona Kaufland. În această zonă va fi prima stație de tramvai și punctul de plecare al autobuzelor pe traseele prestabilite. Vor fi introduse noi rute pentru autobuze, pe bulevardul Muncii și strada Făgărașului.

Terminalul central va fi construit în cartierul Muncitoresc, în Piața Republicii. În interiorul acestei stații vor fi amenajate puncte de încărcare a autobuzelor și mașinilor electrice și peste 60 de locuri de parcare pentru autoturisme.

Din acest punct, cei care doresc să își continue drumul spre Cuptoare, Văliug, Semenic vor avea la dispoziție microbuze. Pentru a fluidiza traficul, la intersecția străzii Oituz cu strada Castanilor și Piața Republicii va fi amenajat un sens giratoriu. Noua stație trans modală se va întinde din Piața Republicii până pe locația fostei terase Mureșul.

Conform proiectului, o dată cu reintroducerea tramvaiului traficul în oraș se va fluidiza. Mijloacele de transport în comun nu vor avea cale de rulare comună cu autoturismele. Pe Bulevardul Republicii șinele și stațiile de îmbarcare/debarcare pentru călători vor fi mutate pe zona spațiului verde aflată în mijlocul părții carosabile. Pe acest tronson nu vor mai circula autobuzele.

De la Universalul Vechi, pe sensul de mers spre Govândari va fi o singură bandă pe sens pentru autoturisme, iar stațiile pentru transportul în comun vor fi amplasate în așa fel încât să nu încurce traficul. Pe bulevardul Revoluția din Decembrie va fi doar o bandă pe sens, pe partea dreaptă. Toate stațiile existente de pe acest bulevard vor fi mutate pe partea stângă. Pe calea de rulare a mijloacelor de transport în comun vor putea circula doar mașinile de intervenție: salvare, pompieri și poliție.

Pentru a nu se crea ambuteiaje în orele de vârf și a scurta distanța Centru-Govândari, se va construi o nouă stradă pentru autovehicule. Aceasta va lega zona Intim de strada Fântânilor, pe malul drept al Bârzavei. Va trece pe lângă noua hală de evenimente Timeea și va continua prin cartierul Mociur până pe strada G.A Petculescu.

Răzvan Todor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.