[FOTO] Mihaela Lichiardopol: “Teatrul este un liant foarte important”

Teatrul de Vest din Reşiţa invită spectatorii la nouă premieră, duminică 3 februarie, ora 19, de data aceasta o dramă scrisă de dramaturgul american Marsha Norman care a primit în anul  1983 Premiul Pulitzer pentru această  piesă „‘night, Mother“- „Noapte bună, mamă!“.

Spectacolul se anunţă a fi o provocare de o profundă emoţie pentru cele două protagoniste, Camelia Ghinea şi Andrada Samoilă, coordonate de regizorul Mihaela Lichiardopol a cărui experienţă scenică în lumea teatrală timişoreană îi dă autoritatea de-a ne bucura de un spectacol complex.

Doamna regizor Mihaela Lichiardopol, bine ați revenit la Teatrul de Vest, recidivați!De data asta ați ales o dramă.

  • Da, e o dramă foarte jucată într-o perioadă.     

Avea o legătură, am văzut mai demult, Leopoldina Bălănuță – Rodica Negrea. Este în aceeași cheie?

  • Nu chiar. Pentru că textul este scris prin 1986 și vă asigur că este mereu contemporan pentru că vorbește despre niște relații umane, care, probabil, până nu vom deveni roboți, ele vor fi valabile mereu. Scriitura e puțin marcată de timp și-am încercat să-i dau un alt ritm în care să ne regăsim noi, cu ritmul nostru nebun, să fie credibilă aici și acum. Să credem că o astfel de poveste se poate întâmpla, că oamenii aceștia sunt reali. Am lucrat puțin și pe text, l-am dinamizat, am mai tăiat, am adus personajele astăzi.

Aveți două actrițe din generații diferite: Camelia Ghinea, Andrada Samoilă. Sunt diferențe de ani între ele. Cum este perceput mesajul acestui text?

  • Ambele sunt mame și e foarte important că au această experiență. Sigur că toți avem mame, nu toți avem copii, dar știm câte ceva despre relația asta. Nu am avut senzația că percep diferit. Vreau să vă spun că metoda mea de lucru la masă este aceea de a motiva până-n pânzele albe orice situație. Și-atunci am lucrat cu ele într-un fel tehnic, pe situațiile puse de dramaturg.

Sunteți un artist generos, altruist, extrem de blând. Vi s-a întâmplat să fiți dezamăgită de actori, adică să se profite de erudiția dar și de altruismul dumneavoastră, să nu fie înțelese?

  • Da, cred că este inerent. Eu lucrez neconflictual și pentru că-mi place foarte mult ceea ce fac, îmi place ca toată lumea care lucrează să simtă cel puțin aceeași plăcere ca și mine și-atunci încerc să evit orice tip de conflict. Sau, mai am metode în care părăsesc terenul, dacă e cazul. N-am renunțat până acum la niciun spectacol, dar unerori, da, îți vine să părăsești terenul. E o meserie serioasă, asta de regizor, îți asumi niște lucruri, niște responsabilități foarte serioase, este o meserie de sinteză cumva. Adică mă adun și cu oamenii de la ateliere, și cu croitorii, și cu cei care fac muzica și așa mai departe. Și-atunci ar trebui să pot să fac cumva niște pași în spate și să nu mă las copleșită de lucruri care nu țin de meserie în cele din urmă. 

Mai marii regizori ai lumii (și nu mă refer doar la cei de teatru) credeți că ar putea să învețe de la dumneavoastră, regizorii de teatru sau de film?

  • E mult spus. Oricum și eu am parcurs un drum până aici.

Unii din marii regizori ai lumii cam ard etapele și probabil de aceea nu se întâmplă…

  • E posibil. Dar este sentimentul de după, după ce ai reușit să duci la capăt un lucru rotund, în care toată lumea se simte bine, răsplătește multe alte momente de suferință, să zic. 

Este diferență între actorii reșițeni și cei ai Teatrului Național din Timișoara?

  • Diferența ar fi în ritmul de lucru, de contact cu cât mai mulți regizori, din cât mai multe zone, care vin cu propuneri cât mai diverse. Asta îmbogățește teribil actorul. Esențial este să lucrezi enorm de mult, chiar dacă pici seara, dar îți permite să poți să zici mai târziu ”Spectacolul ăsta nu-l fac, dar îl fac pe celălalt”. Vă spun că sunt actori cu experiență mare în spate care nici acum nu fac asta. Adică tot ce li se oferă, joacă. Văd că Florin, managerul teatrului, încearcă să facă acest lucru, să aducă tot mai mulți regizori din zone cât mai diferite, să iasă multe premiere. Aici e un paradox, pentru că, cu cât ai mai multe premiere, orașul, având o inerție a lui din diverse motive, s-ar putea să nu răspundă cu același entuziasm, nu-mi dau seama. E un risc. Dar e o necesitate. Să știți că și Timișoara a avut perioadele lui triste, iar munca extraordinară a fost de a ne recâștiga publicul. Și ni l-am recâștigat în așa măsură încât sunt spectacole care se pun în vânzare dimineața, mai ales în sălile studio unde sunt puține locuri iar seara nu mai e niciun bilet. Vin de toate vârstele, dar ce mă bucură foarte tare este că tinerii vin în număr mare. Sunt convinsă că și la Reșița se va întâmpla acest lucru, dar trebuiesc multe, multe premiere. 

Timișoara, capitală culturală europeană. Mai este foarte puțin până atunci. Aveți proiecte personale?

  • Am și proiecte personale. Deocamdată sunt în fază de tatonare, pentru că nu am senzația că s-a conturat foarte bine ce vrem. E greu. Am fost la o conferință de presă cu foști directori de proiecte și au fost și ei ajutați foarte mult de afară, de alte orașe care au avut această experiență, pentru că nu este simplu deloc.

Să ne ferească Dumnezeu de așa cum în Polonia a fost ucis Primarul…

  • Violența este înfiorătoare…

Dacă ne gândim la Shakespeare, e mai actual ca oricând, de ce credeți că a luat-o omenirea spre panta asta, din lipsă de Ideal? Că am senzația că ne ducem…

  • Nu sunt bigotă, dar cred că lipsa credinței religioase, de orice natură ar fi, în unele părți a dus la un vid în care nu ne mai raportăm la nimic spiritual, la nimic deasupra noastră, și-atunci e un fel de debusolare generală. Fiecare-și caută Nordul, dar n-are busolă. 

Cultura, teatrul, joacă un rol primordial în binele omenirii?

  • … și educația din școli. Acolo mi se pare că e grav ce se întâmplă, atât în cel preuniversitar și cel universitar, iar noi nu realizăm ce urmări catastrofale sunt, pentru că nu ne luăm în serios.

Doamna Mihaela, o întrebare care sigur vi s-a mai pus, dacă ar fi să o luați de la capăt ați face același lucru?

  • Cred că da, deși, sinceră să fiu, am momente în care zic ”Vreau să fac altceva, dar cu totul altceva!” Și nu e un alint acolo….

Ce le-ați transmite spectatorilor și ascultătorilor Radio România Reșița?

  • Cred că-i poate uni și teatrul. Simt că e esențial să venim și pentru o oră să ne bucurăm împreună de ceva, să ne întristăm împreună, să simțim că e o comunitate. Teatrul este unul dintre aceste liante foarte importante.

Cultura unește.

  • Da, da, așa este!

Vă mulțumesc.

Spectacolul „Noapte bună, mamă!“ va avea loc duminică, 3 februarie ora 19,pe scena Palatului Cultural!

Radio România Reşiţa este partener media al Teatrului de Vest!

Anca Bica Bălălău

De același autor

Related Articles