Moneda euro a depăşit luni pragul critic de 4,7 lei

88

Este un nou nivel record, înregistrat după mai bine de o săptămână de creşteri consecutive.Analiştii spun însă că este vorba de evoluţii de momenţ care nu reflectă schimbări economice substanţiale.

Şi dolarul a crescut ieri, cu peste 0,45 % faţă de ultima cotaţie a săptămânii trecute.

Leul s-a depreciat şi faţă de francul elveţian.

Consultantul de strategie al BNR, Adrian Vasilescu, a ţinut să remarce că evoluţia este mai mult psihologică şi că deprecierea leului în raport cu euro este mai mică de un ban.Aceste schimbări de la o zi la alta nu au cum să exprime mişcările din economie.

Este vorba mai degrabă despre raportul dintre cerere şi ofertă şi despre evoluţia importurilor, consideră Adrian Vasilescu: “Începând cu importatorii, care au adus mărfuri de Crăciun şi de Anul Nou, magazinele au fost pline, populaţia a cumpărat din greu produse manufacturate în alte ţări, şi, acum, importatorii respectivi schimbă leii pe valută, ca să îşi plătească facturile.”Adrian Vasilescu mai spune că investitorii nu iau decizii emoţionale şi probabil nu vor considera România o ţară cu mare risc.

Banca Naţională a României cotează marţi un euro la 4 lei şi 70 de bani şi un dolar american la 4 lei şi 13 bani.

Lira sterlină valorează 5,31 de lei, iar francul elveţian 4 lei şi 15 bani.