Formaţia The Cranberries va lansa în aprilie ultimul album cu Dolores O’Riordan

118

Formaţia rock irlandeză The Cranberries a lansaţ marţi, un cântec, care va fi urmat de un album, pentru a-i aduce un omagiu cântăreţei Dolores O’Riordan, decedată în mod accidental acum un an, atunci când lucra la acesta, scrie AFP.

Titlul “All over now” a fost înregistrat bazându-se pe vocea cântăreţei. Denumit “In the End”, albumul, aşteptat în aprilie, va cuprinde 10 alte melodii elaborate de cei trei membri ai grupului: Noel Hogan, Mike Hogan şi Fergal Lawler.

“Ne-am amintit de maniera în care Dolores era motivată de perspectiva realizării acestui album şi de a relua aceste cântece în turneu”, au explicat membrii grupului pe Instagram. “Cel mai bun lucru de făcut a fost să terminăm albumul pe care l-am început cu ea”.

Formaţia plănuia să lucreze la un nou album de la începutul lui 2017, în timpul repetiţiilor pentru turneul lor “Something Else”, iar cântăreaţa terminase de înregistrat demo-urile în decembrie. O lună mai târziu, ea se îneca la vârsta de 46 de ani într-o cameră de hotel londonian, după ce a consumat alcool în exces.

Pornind de la vocea înregistrată a lui Dolores O’Riordan, colegii ei de turneu au realizat noul album, cu acordul familiei cântăreţei.

Într-un comunicaţ mama lui Dolores O’Riordan, Eileen O’Riordan, a reacţionat la anunţ: “Nu văd un mod mai bun de a o comemora şi de a-i celebra viaţa decât să anunţi lumii lansarea ultimului ei album cu formaţia”.

Dolores O’Riordan s-a alătura formaţiei The Cranberries în 1990, la un an de la înfiinţarea ei. Cea mai mare popularitate au cunoscut-o în anii 1990, cu melodia “Zombie” despre conflictul nord-irlandez, lansată în 1994.

foto radio nova