Primăria Municipiului Reșița a stabilit proiectul după care va continua amenajarea promenadei și pe malul drept al Bârzavei. Noile lucrări vor fi în concordanță cu tronsonul de aproximativ 800 de mentri rebilitat în cursul anului 2017.

Lucrările la actuala promenadă se termină în dreptul benzinăriei din Triaj, unde va fi construit un pod peste Bârzava. Zona pietonală care continuă până în Govândari, va fi reabilitată prin proiectul de reintroduce a tramvaiului.

Promenada va fi amenajată pe ambelel maluri ale râului Bârzava. Lungimea totală a acestui traseu va fi de aproximativ 9 km, din care peste 3 km pe partea dreaptă. Aceste trasee sunt dedicate exculsiv traficului pietonal și ciclist.

Legătura dintre cele două tronsoane, peste Bârzava, va fi asigurată prin 8 pasarele noi, cu structură o metalică și arhitectură unică. Acestea vor avea lățimea cuprinsă între 3 și 6 metri. Proiectul va mai cuprinde, pe langă trotuar și pistă de bicilete, zone verzi, balustrade și locuri de recreere pe malul râului.

Pe malul drept al Bârzavei promenada va porni din zona Pieței Sud și se va întinde pâna în zona Kaufland din cartierul Govândari. Un alt tronson va fi amenajat din dreptul parcului de la Intim, va trece pe lângă Stadionul de Atletism, continuând pe langă Gara Reșița Nord până în Bucla Bârzavei. Lucrările la actuala promenadă se termină în dreptul benzinăriei din Triaj, unde va fi construit un pod peste Bârzava. Zona pietonală care continuă până în Govândari, va fi rebilitată prin proiectul de reintroduce a tramvaiului.

Termenul de depunere al proiectului în vedere finanțării este 31 martie 2019. Întregul proiect are o valoare de 10 milioane de euro, fără TVA. Principalul obiectiv al acestui proiect este îmbunătățirea condițiilor ciclismului urban în Reșița și dezvoltarea unei infrasturi în scopul promovării acestei activități.

Răzvan Todor

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.