Explozie provocată de hoţi la un bancomat din Arad

86

O explozie de mică intensitate a fost provocată, în noaptea de duminică spre luni, la un bancomat din municipiul Arad, de către persoane care ar fi încercat să scoată bani din aparaţ un echipaj al pompierilor intervenind pentru stingerea flăcărilor, în timp ce poliţiştii au început o anchetă, transmite Agerpres.

Pompierii din Arad au fost alertaţi la 112 despre faptul că un incendiu a izbucnit un bancomat situat în vecinătatea pieţei din cartierul Alfa. Cei care au sunat sunt angajaţii firmei de pază care asigură securitatea aparatului, iar locatarii unor blocuri din zonă au relatat că au auzit şi zgomotul unei explozii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declaraţ pentru AGERPREŞ că, la momentul sosirii unui echipaj de pompieri, ardea peretele din gips-carton care acoperea bancomatul. Incendiul a fost lichidat în câteva minute, iar cercetările au fost preluate de către poliţişti.

Cu privire la explozia care a avut loc, pompierii nu se pot pronunţa deocamdată ce materiale au fost folosite, dar suflul a fost de mică intensitate.

Poliţiştii aflaţi luni dimineaţă la locul incidentului verifică imagini surprinse de camerele de supraveghere şi urmează să stabilească valoarea prejudiciului, fiind efectuate cercetări pentru furt calificat.

sursa foto aradon.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.