A murit Alexandru Szentmiklosi, șeful Secției de Arheologie a Muzeului Național al Banatului

Şeful Secţiei de Arheologie a Muzeului Naţional al Banatului, Alexandru Szentmiklosi, care a demonstrat că lângă Timişoara se află probabil cea mai mare cetate de Epoca Bronzului din lume, a încetat din viaţă, la vârsta de 47 de ani, în urma unei boli incurabile, sâmbătă seara, 12 ianuarie.

“El a demonstrat că lângă Timişoara se află probabil cea mai mare cetate de Epoca Bronzului din lume, contemporană cu perioada Războiului Troian. A reuşit să redeschidă şantierul de la Corneşti – Iarcuri, care a stat neatins aproape un secol. A scos la iveală artefacte preţioase, a adus specialişti din toată lumea să studieze enigmele vechii cetăţi. Era doctor în Istorie, cu stagii de pregătire la Berlin, Wurzburg, Padova şi Bucureşti, membru în Comisia Naţională de Arheologie. A deschis şi săpat în peste 30 de şantiere. Avea 47 de ani. Din păcate, vorbim la trecut… Alexandru Szentmiklosi, şeful Secţiei de Arheologie a Muzeului Naţional al Banatului a murit sâmbătă seara, victima unei boli crunte, care nu lasă în urmă învingători. Dumnezeu să te odihnească! Noi te vom purta mereu în gândurile şi în inimile noastre”, a transmis  Muzeul Naţional al Banatului, într-un comunicat remis duminică, 13 ianuarie.

Cele mai citite

Related Articles