Continuă şirul problemelor la deponeul de la Lupac


Anunţată încă din 2016, darea în exploatare a deponeului de la Lupac este din nou amânată. Dacă în toamnă era invocată deplasarea bazinului de colectare a levigatului, ca urmare a unor infiltrări de apă, acum problemele sunt de altă natură.
De această data de vină este iarna?!

Ninsoarea căzută în ultimile zile a distrus parţial acoperişul uneia dintre halele iar pilonii de susţinere a acesteia ar putea fi fisuraţi, spune preşedintele CJ, Silviu Hurduzeu.

În perioada următoare urmează a fi efectuată o expertiză şi o evaluare a pagubelor. În opinia lui Hurduzeu, pare a fi vorba atât de o greşeală de execuţie cât şi de una de proiectare. Întrucât lucrarea se află în garanţie, plata reparaţiilor nu va fi suportată de Consiliul judeţean, a precizat Hurduzeu.

Conform preşedintelui CJ, expertiza defecţiunilor apărute şi toate lucrările de reparaţie care urmează a fi efectuate sunt în sarcina constructorului (firma mehedinţeană Alfa Construct), administraţia judeţeană fiind exonerată de plata acestora.

Urmare a acestei situaţii, municipalitatea reşiţeană continuă să plătească o subvenție de aproximativ 200.000 lei pe lună, pentru transportul gunoiului la Oradea. Este unul din motivele pentru care la Reşiţa, de la începutul acestui an, a fost majorată taxa pentru ridicarea gunoiului.

(Marius Căruntu)

De același autor

Related Articles