Chiar dacă suntem abia la începutul anului, în bazele de tratament ale complexelor hoteliere din stațiunea Băile Herculane a început deja activitatea, fiind numeroși turiști care apelează la procedurile medicale fie pentru tratament, fie pentru relaxare!

În ultimii cinci ani am mers în regim de foc continuu primăvară-toamnă-iarnă, am fost prezenți și am așteptat oaspeții care, oricum, întrebau de noi! Suntem, cum îmi place mie să spun, aici lângă izvoare, trecut și vremuri viitoare! În momentul de față avem turiștii care vin la noi anual, luna ianuarie o deschid cei care au fost la Revelion, cei care și-au programat terapiile pentru această primă parte a anului, continuând să își facă această cură după un an și îi așteptăm pe cei care vor să iasă bine din iarnă!

Turiștii merg pe pachetul clasic antireumatic, unde baia, însoțită de cele trei proceduri pe care noi le oferim sunt cele care au produs efectele pozitive și care îi recheamă an de an, ascultă și de indicațiile noastre să se repete cura la șase luni, la un an sau la nevoie! Avem serii mari de turiști care revin din primăvară și până în noiembrie-decembrie! Practic, se merge pe o personalizare a tratamentelor, în funcție de diagnosticul fiecăruia, dar dacă este nevoie și au nevoie și de ceva care a apărut sau solicită, clar oferim și această posibilitate!, ne-a declarat Titu Pervulescu – șeful bazei de tratament al unuia dintre marile complexe turistice din Băile Herculane.

Cum se simt turiștii care aleg aceste proceduri medicale, ne spun chiar ei!


Paul-Sever SMADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.