Gala Tinerilor Scriitori – Cartea de poezie a anului 2018 şi un concert al trupei Firma sunt atracţiile principale ale evenimentelor pe care Radio România Cultural le organizează şi le transmite pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naţionale.

Începând cu ora 16:00, se va transmite în direct Gala Tinerilor Scriitori – Cartea de poezie a anului 2018, care se va desfăşura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din Bucureşti. Gala este organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Asociaţia EURO CULTURART, în coproducţie cu Radio România Cultural. Juriul de anul acesta este compus din trei tineri critici literari (laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015): Bianca Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Evenimentul este organizat pe trei secţiuni – Tânărul Poet al anului 2018, Tânărul Prozator al anului 2018 şi Tânărul Critic al anului 2018. Marele câştigător al Galei va fi Tânărul Scriitor al anului 2018.

Conform tradiţiei, un scriitor la început de carieră sau consacrat, va primi Premiul Cartea de poezie a anului 2018 pentru cel mai important volum de versuri din anul 2018. GalA Tinerilor Scriitori se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart, moderatorul şi iniţiatorul evenimentului fiind Dan Mircea Cipariu.

Tot pe 15 ianuarie, de la ora 18:00, Radio România Cultural va organiza şi va transmite live de la ARCUB Gabroveni, concertul trupei Firma care va interpreta single-uri proprii şi piese de pe cel mai recent album, Poezii Alese, vol. I, apărut, la finalul anului trecut, la Editura Casa Radio.

Versurile din înregistrările păstrate în Fonoteca Radio România au fost îmbrăcate organic de compoziţii muzicale originale create special pentru acest proiect de către Daniel „Rocca” Stoicea şi interpretate de trupa Firma.

George Bacovia, Mihai Eminescu, Leonid Dimov, Nina Cassian, Ana Blandiana, Svetlana Cârstean, Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu sunt poeţii selectaţi de membrii trupei Firma pentru a fi cântaţi şi recitaţi pe primul volum al albumului Poezii Alese şi în concertul de pe 15 ianuarie. Printr-o performanţă de excepţie, publicul de la ARCUB Gabroveni va fi martor al metamorfozei poetice a trupei Firma, o formaţie iconică a rock-ului alternativ românesc, care, începând cu anii 2000, s-a reinventat şi s-a remarcat prin valoroase produse care dezvăluie noi perspective din universul audio, video, dar şi din lumea teatrului şi a poeziei. Alături de muzicieni, vor urca pe scenă Svetlana Cârstean, Adela Greceanu şi Elena Vlădăreanu, care îşi vor recita propriile creaţii.

Albumul Poezii Alese vol. 1 poate fi găsit în librării sau poate fi ascultat online pe contul de Spotify al trupei Firma. Firma este formată din Daniel „Rocca” Stoicea – voce, chitară, pian, totodată compozitorul formaţiei, Sorin Erhan – bas, Adrian Coman – chitara electrică, Alexandru Gavril – chitară electrică & acustică şi Constantin „Bărbuţă” Bărbăşelu – tobe.

În deschiderea concertului Firma, Maria şi Mihai Balabaş iau ca punct de pornire primul disc al poeziilor eminesciene publicat de Editura Casa Radio şi creează un poem sonor inedit. Adrian Pintea, Ion Manolescu, Clody Bertola, Elvira Glodeanu, Emil Botta, Alexandru Repan, Aura Buzescu, Alexandrina Halic şi alţii se fac auziţi recitând unele dintre cele mai semnificative texte ale lui Mihai Eminescu, într-o compoziţie narativă şi muzicală originală.

Maria Balabaş este creatoarea emisiunii Dimineaţa crossover şi a generat, pe parcursul timpului, diverse proiecte dedicate noilor forme de creaţie radiofonică (Generaţia sonoră, Aceasta nu este artă etc.).

Mihai Balabaş este violonist şi chitarist, cântă în trupele Trei Parale, Bucium şi Radu Vâlcu Quartet, iar ca proiect personal are trupa Soare Staniol.

La finalul concertului va avea loc o sesiune de autografe.

Accesul în sală se va face începând cu ora 17:30 pe bază de invitaţie.

Radio România Cultural este singurul post naţional de radio dedicat exclusiv culturii. Detalii găsiţi pe site-ul www.radioromaniacultural.ro