Simona Halep, la început de 2019. Ce își dorește liderul mondial al tenisului feminin?

120

Simona Halep, 27 de ani, liderul mondial WTA, a ajuns în Australia, acolo unde pregăteşte prima sa apariţie din 2019.
La Sydney, Simona dispută primele meciuri din acest an, o pregătire pentru primul mare turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
Pentru primul trofeu din 2019, Simona se va lupta cu nume mari din tenisul mondial, într-o competiţie care va debuta pe 6 ianuarie. ”Fizic sunt ok, nu am avut nicio problemă la antrenament dar mereu spun că la meciurile oficiale e diferiţ aşa că aştept să văd cum o să fiu la meci a declarat Simona Halep la plecarea spre Australia”, scrie digisport.ro
Nu mai puţin de 8 dintre primele 10 jucătoare ale lumii sunt înscrise pe lista de la Sydney, ceea ce transformă turneul australian, unde Simona Halep e favorită principală, într-unul extrem de puternic şi aşteptat. Simona Halep (1 WTA), Angelique Kerber (2 WTA), Naomi Osaka (4 WTA), Sloane Stephens (5 WTA), Petra Kvitova (7 WTA), Kiki Bertens (8 WTA), Karolina Pliskova (9 WTA) şi Daria Kasatkina (10 WTA) sunt numele colosale care urmează să joace la Sydney.
Simona Halep nu şi-a fixat niciun obiectiv pentru începutul lui 2018, mai ales că vine după o accidentare care a ţinut-o departe de terenul de tenis o perioadă destul de lungă. În 2018, Simona Halep a jucat finala la Australian Open, acolo unde a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki.

“E puţin (nr. un singur turneu înainte de Australian Open), chiar mă gândeam că anul trecut aveam 10-15 meciuri înainte de Melbourne. Anul acesta, emoţional a fost destul de greu. Am preferat să stau acasă, să iau o pauză mai lungă şi să văd ce pot să fac în Australia. Nu am niciun obiectiv. Vreau să fiu sănătoasă, să dau tot ce pot pe teren, să intru în ritm, pentru că e nu e uşor după o pauză foarte mare, şi de ce nu, să câştig nişte meciuri” a mai spus Simona Halep.

Tragerea la sorţi a tabloului de la Sydney va avea loc în cursul zilei de vineri.