Rachetiştii căzuţi la datorie au fost comemoraţi la Reşiţa

286

La fosta Unitate de Rachete Antiaeriene Sol-Aer 17 din Reşiţa a avut loc astăzi, o ceremonie militar religioasă în cinstea eroilor revoluţiei.
Unitatea militară a fost unul dintre locurile în care s-au consumat cele mai sângeroase scene din Reșița. Șapte soldați au murit, începând cu noaptea de 21 decembrie, după ce unitatea a fost atacată şi a fost supusă mai multor diversiuni. Generalul în retragere Vasile Cocoşilă explică de ce a avut loc atacul:

„Cel mai important lucru care a influenţat desfăşurarea întâmplărilor, şi în Reşiţa, şi la regiment, a fost faptul că pe data de 21 decembrie, când am primit ordin să ies în stradă cu militari, să apere Comitetul Judeţean de Partid, a fost pentru prima dată în cariera mea de militar când am spus: Nu am înţeles! Şi am fost atacaţi de superprofesionişti, care au folosit armament special, sisteme de iluminare pe timp de noapte, şi care au vrut să ne pedepsească pentru că nu ne-am încadrat în scenariul general de a îndrepta armata împotriva poporului.”

Vasile Cocoşilă a ţinut să precizeze că nici nici acum, după 29 de ani de la evenimente, nu se cunoaşte adevărul. Au fost folosite gloanţe dum-dum, care nu erau în dotarea Armatei. În plus, la Unitatea de Rachete Antiaeriene Sol-Aer 17 au avut loc mai multe diversiuni, ca urmare a refuzului de a ieşi cu soldaţii în stradă, aşa cum s-a întâmplat în alte localităţi.

La ceremonia de astăzi au fost prezenţi militari activi şi în rezervă, reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari, comandanţi ai structurilor din MAI, subprefectul Cătălin Hogea, a Consiliului Judeţean, ai Primăriei şi a altor instituţii. Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor, în frunte cu preotul militar Nicolae Petrişor.

Cel mai emoţionant moment a fost apelul solemn, când de 7 ori s-a răspuns: Căzut la datorie!
Ceremonia, organizată de Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Filiala Judeţeană Caraş-Severin „Alexandru Ioan Cuza”, s-a încheiat cu depunerea de coroane la monumentul eroilor.

(Sebastian Dragomir)