Operaţiune a poliţiei franceze în oraşul Strasbourg

32

O importantă operaţiune a forţelor de poliţie franceze este în curs într-un cartier din Strasbourg, unde i s-a pierdut urma lui Chérif Chekatt, presupusul autor al atentatului de acum două zile. Numeroase vehicule ale poliţiei au fost amplasate de-a latul străzilor pentru a bloca circulaţia. Grupuri de poliţişti puternic înarmaţi şi protejaţi de scuturi au pătruns în imobile, cu armele în mâini.

Parchetul General din Germania a deschiş la rândul său, astăzi o anchetă împotriva lui Cherif Chekatt, deoarece la locul unde s-a produs atacul au fost prezenţi şi cetăţeni germani, iar Strasbourgul este situat la frontiera între Franţa şi Germania. Chiar dacă nu au fost răniţi, ei au suferit traumatisme. Francezul de 29 de ani este suspectat că a ucis trei persoane şi că a rănit alte 13 marţi seară în zona comercială din centrul istoric al oraşului Strasbourg, la câţiva metri de celebrul Târg de Crăciun din oraş. Bărbatul este în continuare fugar, precizează France Presse. (RRA)