FCSB-Viitorul Constanța, reprogramat pentru azi

57

Partida dintre FCSB şi FC Viitorul Constanţa, programată duminică seara, pe Stadionul ”Nicolae Dobrin” din Piteşti, în etapa a 19-a a Ligii I de fotbal, a fost amânată pentru luni din cauza ceţii, potrivit paginii de Facebook a clubului FC Viitorul.

Iniţial meciul a fost amânat cu o oră, de la 20,00, la 21,00, iar apoi arbitrul Marius Avram (Bucureşti) stabilit că nu se întrunesc condiţiile pentru desfăşurarea partidei, hotărând ca meciul să se joace luni, de la ora 20,00.

Luni, de la ora 20,00, este programat şi meciul Universitatea Craiova – FC Voluntari (Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova), scrie Agerpres.ro