Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Arad se mută într-o clădire nouă!

Consiliul Județean Arad a aprobat modificarea indicatorilor tehnico-economici actualizați ai obiectivului de investiție „Secţie de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, municipiul Arad, str. Vicenţiu Babeş, nr. 11-13″. Modificarea indicatorilor tehnico-economici, a fost necesară în urma actualizării, de către proiectant, a devizului general.

Conform devizului, valoarea totală a investiției a scăzut de la 12.945.964,63 lei, cu TVA, la 12.126.774,86 de lei cu TVA, din care, valoarea finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală este de 11.673.929,89 de lei, iar restul de 452.844,97 lei va fi asigurat din bani de la bugetul Județului Arad.

”Mutarea Secției de Oncologie într-un spațiu care să corespundă normelor în vigoare este o mare bucurie atât pentru noi cât și pentru echipa medicală din cadrul secției. Mulțumim Consiliul Județean Arad care, săptămâna trecută, a mai făcut un pas pentru a oferi pacienților condițiile necesare de spitalizare și tratament”, a declarat ec. Carmen Lucuța managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Clădirea în care va funcționa Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad este compusă din demisol, parter și etaj și va avea o capacitate de 50 de paturi. După finalizarea lucrărilor, în acest imobil se vor asigura servicii medicale în regim de ambulatoriu, spitalizare continuă și spitalizare de zi. Termenul de reabilitare este de 24 de luni.

Daiana Roşca

De același autor

Related Articles