[FOTO] De Centenar, mesaj pentru viitorul primar al Reşiţei prin Capsula Timpului!

1306

Un eveniment inedit în istoria Municipiului Reşiţa a avut loc astăzi, la scurt timp după parada de 1 Decembrie. În Centrul Civic, la fântâna cinetică proiectată de Constantin Lucaci, a fost îngropată o capsulă a timpului, ce va fi deschisă peste un secol.

Peste o sută de mesaje, scrise de reşiţeni, au fost introduse în recipientul respectiv. Unul din ele, adresat edilului din 2118, aparţine actualului primar al urbei, Ioan Popa:

Te salut urmaş al Reşiţei! Ceva ne leagă pe mine şi pe tine peste secole iar timpul nu face decât să ne confirme acest lucru apartenenţa ta şi a mea la acest neam milenar. Ce vreau să şti este că poporul acesta, al meu şi al tău, a ţinut mereu steagul sus prin valorile prin care s-a identificat. Har Domnului, suntem norocoşi din acest punct de vedere! Reşiţa mea este acum Reşiţa ta ! Ceea ce laşi în urma ta este respectul pentru lucrurile bune pe care le-ai reuşit s-au chiar nu ţi-au reuşit dar măcar ai încercat. Eşecurile să te facă să încerci mai mult data viitoare, să nu abdici de la ceea ce ţi-ai propus, să mergi spre lumină atunci când se lasă întunericul !” a spus printre altele, primarul Ioan Popa, în mesajul trimis omologului său peste ani.

Fântâna cinetică edificată de artistul plastic cărăşean Constantin Lucaci, este de la 1 Decembrie 2018 şi mai valoroasă ca obiectiv arhitectonic al municipiului Reşiţa, pentru că la baza ei, cu ocazia centenarului, a fost îngropată o capsulă a timpului, ce va fi deschisă peste exact un secol, adică în anul 2118. Ea conţine peste o sută de mesaje, scrise de cetăţeni, pentru posteritate. Unii dintre reşiţenii prezenţi la eveniment speră ca peste 100 de ani oraşul să fie mai frumos şi mai înfloritor, alţii au idei futuriste şi găsesc inedit proiectul municipalităţii, ba chiar şi-au propus să vină la deschidere:

(Marius Căruntu, Hardy Cvoica)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.