Minivacanța de CENTENARUL ROMÂNIEI în stațiunea de pe Valea Cernei!

Unitățile de cazare ale complexelor hoteliere din stațiunea Băile Herculane deschise în această perioadă sunt ocupate de turiștii care au venit încă de astăzi să petreacă minivacanța de Centenar pe Valea Cernei!

Ne-am dorit ca în An Centenar, oaspeții care vin în Băile Herculane să găsească tot ce are România mai frumos, să simtă că este belșug, să simtă că este bucurie și astfel le-am pregătit o masă de prânz îmbelșugată, care este atât pe terasa restaurantului, cât și în interior, cu mâncare tradițională, cu grătare, cu tuciuri, cu toate variațiile de bunătăți de sărbători; i-am primit cu pâine și sare și, desigur, cu multă voie bună! Pachetul de 1 Decembrie este întotdeauna unul dintre cele mai populare și se vinde cu mult înainte să se spropie sărbătoarea! Hotelul este plin și oaspeții sunt încântați! Cred că sunt numai turiști români, până acum nu am auzit nicio altă limbă vorbită în hotel, rămâne până la urmă o sărbătoare prin excelență românească!, ne-a declarat Laura Pătru – directorul de marketing al Complexelor hoteliere Diana și Afrodita din stațiunea de pe Valea Cernei.

Atmosfera din prima zi a minivacanței a fost întreținută de Ansamblul folcloric HORA DEZLĂNȚUIULUI din Bârca – jud. Dolj, coordonat de Marga Chiutu, dansatoare profesionistă în cadrul Ansamblului MARIA TĂNASE din Craiova : Am căutat să fie un moment special, un moment tradițional, un exemplu de păstrare a tradițiilor și transmitere din generație în generație! Căutăm astfel să arătăm că încă se mai păstrează tradițiile colo, pe Valea Dunării!

Programul manifestărilor dedicate Centenarului României în Băile Herculane va începe mâine, sâmbătă 1 Decembrie, la cimitirul din Pecinișca, unde va avea loc învelirea în tricolor ma monumentului eroilor căzuți în Marele Război. Manifestările vor continua în în Parcul Central al stațiunii de pe Valea Cernei cu o serie de acțiuni care vor începe la ora 12.00 cu alocuțiuni ale organizatorilor și invitaților, programe artistice susținute de copiii și elevii de la Grădinița FLOARE DE COLȚ și Liceul HERCULES, iar la finalul manifestării toți cei prezenți se vor prinde în HORA UNIRII. Participanții la această sărbătoare vor avea parte și de o porție de fasole la ceaun cu ciolan afumat, din partea Primăriei orașului Băile Herculane.

Paul-Sever SMADU

De același autor

Related Articles