CENTENARUL MARII UNIRI – simpozion jubiliar desfășurat astăzi la Mehadia!

Comunitatea locală din Mehadia a trăit astăzi un eveniment semnificativ pentru istoria locală și a zonei, prin desfășurarea evenimentelor din cadrul SIMPOZIONULUI JUBILIAR – MAREA UNIRE – 1918-2018, dedicat Centenarului României, la care au participat numeroși invitați din toate zonele județului Caraș-Severin, dar și din țară, care au făcut ca sala Căminului Cultural GENERAL NICOLAE CENA să fie neîncăpătoare pentru toți participanții!

Manifestările au fost deschise de programul oferit de Fanfara din Bănia în fața Primăriei comunei Mehadia, după care la Căminul Culutral s-a desfășurat simpozionul dedicat Marii Uniri, cu participarea unor pesonalități ale vieții culturale, care au evocat în comunicările prezentate în plenul lucrărilor eroismul locuitorilor tuturor satelor Mehadiei, participanți la evenimentul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. De asemenea, au fost prezentate momente istorice privind personalitățile Banatului care au contribuit la desăvârșirea Unirii, dar și elemente inedite din istoria poporului român! A urmat un regal poetic dedicat Marii Uniri, iar pe scenă au urcat elevii Cenaclului NICOLAE STOICA DE HAȚEG de la liceul cu același nume din comună, care au prezentat un program literar și folcloric, acompaniați de Fanfara de la Bănia, program apreciat prin aplauzele celor prezenți! Cu acest prilej a avut și lansarea volumelor de carte MEHADIA – ANUL DE FOC 1918 și MEDALIOANELE UNIRII, apărute sub semnătura lui Nicolae Danciu Petniceanu și prof. Caius Danciu.

Partea a doua a manifestărilor a continuat la sediul Primăriei comunei Mehadia, unde pe fațada clădirii a fost dezvelită o placă memorială dedicată eroilor martiri din comuna Mehadia care au luptat pentru Marea Unire! Programul zilei s-a încheiat tot la Căminul Cultural, cu un dineu din partea organizatorilor și spectacolul de muzică populară susținut de nume cunoscute – soliști vocali și instrumentiști – ale folclorului bănățean!

Ce înseamnă pentru comunitatea locală evenimentul desfășurat astăzi, ne-a spus Iancu Panduru – primarul comunei Mehadia :

Între participanții la această sărbătoare s-a aflat prof. Pavel Panduru din Prigor :

De la Bocșa a venit la acest eveniment directorul Bibliotecii orășenești TATA OANCEA – Gabriela Șerban :

La manifestările de la Mehadia a fost prezentă și scriitoarea Mia Rogobete din Lugoj :

Istoria locală a fost prezentată auditoriului, evedent, de un localnic – prof. Iulian Lalescu :

Paul-Sever SMADU

Cele mai citite

Related Articles