În primele decenii ale secolului trecut, cei ce treceau vara prin parcul oraşului Sinaia puteau privi miraţi la un personaj care, pe o bancă, privea la un microscop de voiaj. Era doctorul Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie, aflat în vacanţă.

Gheorghe Marinescu ar fi trebuit să ajungă popă. Rămas orfan de tată pe când nu împlinise încă un an, cu o mamă care s-a chinuit să îl dea totuşi „la carte“, deşi asigura cu greu existenţa celor doi copii, se angajase ca la terminarea seminarului să urmeze cariera preoţească, altfel trebuind să achite taxele de şcolarizare. Chemarea pasiunii a fost însă mai puternică şi cu banii câştigaţi din meditaţii şi-a achitat respectivele taxe. Şi-a dat echivalenţa pentru studiile liceale şi bacalaureatul în litere. A înaintat câte o cerere prin care se angaja ca într-un an să susţină şi bacalaureatul în ştiinţe, către decanul Facultăţii de Medicină şi către cel al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele şi, primind de la ambii aprobare, s-a înscris la ambele facultăţi. După primul an a optat pentru Medicină. Contactul cu sala de disecţii a fost dur. Două săptămâni nu s-a mai putut apropia de ea. Dar până la urmă pasiunea a învins.

Află toată povestea pe siteul eualegromania