Revelionul etnicilor sârbi din Arad

Revelion cu ceasCei 1.400 de etnici sârbi din judeţul Arad vor sărbători în această seară Revelionul. Dintre aceştia, o mică parte vor aştepta noul an la un restaurant din Arad unde vor sărbători tradiţionalul Revelion sârbesc. Dansurile specifice, hora mare şi mică, sarmalele, fripturile, vinul şi ţuica vor fi ingredientele de bază pentru această seară.

Preşedintele Uniunii Sârbilor din Arad, Simion Jarco, sărbătoreşte Revelionul sârbesc de 30 de ani împreună cu prietenii săi sârbi din Arad. Acesta mai spune că cea mai nepopulară invenţie din ultimii 20 de ani sunt paharele de plastic, ştiut fiind faptul că sârbii, la sărbătoare, sparg pahare şi farfurii. La miezul nopţii, sârbii îşi urează fiecăruia “Srecna nova godina!”, care înseamnă “La mulţi ani cu fericire!” şi se sărută de trei ori, ceea ce simbolizează Sfânta Treime. Bărbatului care intră primul în calitate de oaspete în casa unui sârb de Anul Nou trebuie să i se îndeplinească o dorinţă de către gazdă.

Mâine, sârbii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile. Cu ocazia acestei zile, după participarea la Liturghie, se consumă tradiţionalele pogăcele făcute special cu această ocazie, din grâu şi fără jumări, denumite “vasilici”.

Cele mai citite

Related Articles