Victor Babeș – avea să scrie primul tratat de bacteriologie din lume

25

O întâmplare personală tragică i-a schimbat lui Victor Babeş cursul vieţii şi a dat lumii un savant care a întemeiat o disciplină nouă în medicină şi a deschis drumul descoperirii antibioticelor. De la vârsta de 14 ani a început să scrie poezii. Oscila între anatomie şi teatru şi s-a înscris la Conservatorul din Budapesta. A ales în final medicina după ce sora cea mai mică, Alma, a murit de tuberculoză intestinală, la doar 14 ani, sub ochii lui.

În anul IV, profesorii săi din Viena îl recomandă ca asistent la facultatea de Medicină din Budapesta, la Catedra de anatomie patologică. În anul 1882 pleacă într-o călătorie de studii. Imediat după sosirea la Paris, îi scria tatălui: „Viaţa aici este teribil de scumpă […] stând într-un hotel mizerabil, departe de oraş, neputând încălzi chilia şi mâncând o dată pe zi, adică dejunul“. L-a ajutat profesorul francez André Victor Cornil, care l-a angajat preparator la institutul său, asigurându-i o situaţie materială care să-i permită să se concentreze pe studiile sale. Valoarea i-a fost recunoscută rapid. La numai două săptămâni după sosirea la Paris este rugat să verifice rezultatul autopsiei fostului premier Léon Gambetta, corectând rezultatul celei dintâi.

Împreună cu profesorul Cornil avea să scrie primul tratat de bacteriologie din lume, deschizând drumul unei discipline medicale noi.

Află toată povestea pe siteul eualegromania