Promenada reşiţeană tot mai lungă

2118

Cel de-al doilea tronson al promenadei din zona Luncă – Triaj, din municipiul Reşiţa, prinde contur pe zi ce trece. Adelin Tuţă, directorul biroului de investiţii din cadrul Primăriei spune că, lucrările sunt în grafic şi cel mai probabil vor fi finalizate până la sfârşitul lunii decembrie 2018. Costurile pentru acest nou segment sunt în valoare de două milioane de lei, banii fiind asiguraţi din bugetul local. Pe porţiunea în cauză vor fi plantaţi tot platani, a precizat pentru Radio Reşiţa Adelin Tuţă. Administraţia locală, doreşte ca aleea pietonală să se întindă din Centru până la intrarea în cartierul Câlnic. (Marius Căruntu)

Sursa foto: caon.ro