Campanie umanitară! Lugojenii donează sânge și în luna noiembrie

14

Campania ”Donează sânge, salvează vieți”, organizată de Clubul Rotary, Cluburile Rotaract și Interact Lugoj, împreună cu Spitalul Municipal ”Dr. Teodor Andrei” și Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara continuă și în luna noiembrie.

Inițiatorii proiectului se declară mulțumiți de răspunsul primit din partea cetățenilor și îndeamnă din nou lugojenii să vină să doneze sânge. Cei interesați sunt așteptați în incinta Spitalului Municipal, în spațiul special amenajat pentru donarea de sânge, în zilele de 26 și 27 noiembrie, de la ora 8.30. ”Sunt deja opt luni de când derulăm acest proiect și vreau să vă mulțumesc tuturor celor care ați donat, tuturor celor care ați înțeles cât de important este să facem acest lucru. Mărturisesc că este un proiect greu, care consumă mult timp și energie, dar satisfacția pe care o am după două zile încheiate este imensă. Faptul că întâlnesc oameni că voi, oameni cu suflet mare și inima deschisă este cel mai mare câștig”, transmite lugojenilor, Mariana Agache, coordonatoarea proiectului.

Cantitatea de sânge recoltată este de 410-450 ml, iar trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă şi de unică folosinţǎ, fiind exclusă orice fel de contaminare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.