[VIDEO] Sinéad O’Connor s-a convertit la islam și și-a schimbat numele

141

Cântăreaţa irlandeză Sinéad O’Connor a anunţat că s-a convertit la islam şi şi-a schimbat numele în Shuhada Davitt, potrivit BBC.

Într-un mesaj publicat pe Twitter, ea a mulţumit musulmanilor pentru sprijinul acordat, potrivit News.ro.

Decizia a fost „concluzia naturală a călătoriei oricărui teolog inteligent”, a spus ea, şi a încărcat un videoclip în care cântă adhanul – chemarea la rugăciune.

Joi, imamul irlandez Shaykh Dr Umar al-Qadri a publicat o înregistrare video în care cântăreaţa depune jurământul de credinţă islamic.

https://youtu.be/VJ0RdoiSZgk

Nu este prima dată când cântăreaţa, care anul trecut şi-a schimbat, legal, numele în Magda Davitt, vorbeşte public despre religie. În 1992, ea a stârnit controverse după ce a rupt o fotografie a papei Ioan Paul II în direct la un post de televiziune american.

Şapte ani mai târziu, a fost făcută preot al unei biserici independente din Lourdes. Biserica Catolică, care nu permite femeilor să devină preoţi, nu a recunoscut ceremonia.

Cântăreața în vârstă de 51 de ani a început să folosească și hijab-ul, un văl pe care femeile din lumea arabă obișnuiesc să îl poarte pe cap și în jurul gâtului, dezvăluind că prietena ei cea mai bună, Elaine, i-a oferit unul în dar. „Prietena mea cea mai bună, Elaine, mi-a oferit primul meu hijab și i s-a făcut pielea de găină în momentul în care mi l-am pus pe cap”, a mai scris aceasta pe rețeaua de socializare. De asemenea, pentru a demonstra că își ia noua religie în serios, Sinead O’Connor s-a filmat în timp ce cânta Adhan-ul, o rugăciune musulmană. Totuși, vedeta a avertizat cunoscătorii că a mai greșit unele cuvinte din cauza emoțiilor.

Sinead O’Connor a avut nevoie de îngrijire medicală de specialitate anul trecut, fiind ajutată chiar de cunoscutul om de televiziune Dr. Phil, care se ocupă în emisiunea sa de cazuri care prezintă probleme psihice sau de comportament. Se pare că artista a urmat un tratament de lungă durată, după ce a anunțat că este depresivă și că urmează să se sinucidă. De asemenea, aceasta a dezvăluit, cu ceva timp în urmă, că mama sa a agresat-o sexual și că singurul lucru bun pe care aceasta l-a făcut în viață a fost că a murit.