Ștrandul din Lugoj caută Salvamari

472

Primăria Lugoj caută salvamari pentru ștrandul orașului care se va deschide anul viitor, după ultimele prognoze optimiste ale administrației locale.

Lucrările care durează de mai bine de 4 ani la ștrandul din Lugoj, încep să prindă contur. Muncitorii au așezat în jurul bazinelor o suprafață antiderapantă pe care vor monta mai apoi mobilierul, iar între timp se lucrează și la cele trei topogane care vor avea deschidere în bazinul principal.

Primăria Lugoj a anunțat că, deși ștrandul nu va fi în niciun caz inaugurat înainte de 1 mai 2019, va scoate la concurs posturile de salvamar, administratori, electricieni, instalatori și alte poziții. “Nu știm exact câte posture vor fi disponibile, dar cel mai probabil vor fi scoase la concurs până a sfârșitul lunii”, a declarat primarul Francisc Boldea.

Lucrările la ştrandul din Lugoj au fost blocate din 2014, la un an după ce au început, din cauza unor neînțelegeri între Primăria Lugoj, constructorul Matcon și proiectantul Rheinbrucke. Valoarea lucrărilor de reabilitare a ștrandului din Lugoj depășește 2 milioane de euro.