Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară timp de 11 zile în perioada 19-29 octombrie la București.

În prima zi, Brigitte Lacombe, una dintre cele mai faimoase fotografe din istorie, la invitația Festivalului Național de Teatru, și-a prezentat expoziția-eveniment Lacombe: Theater/Cinema, cu 40 de fotografii reprezentative din portofoliul său. Expoziția a deschis Festivalul Național de Teatru în HUB-ul FNT de la ARCUB Gabroveni, vineri, 19 octombrie, de la ora 18.00.

În cadrul evenimentului, Marina Constantinescu, directorul artistic al festivalului, a primit o diplomă din partea Administrației Prezidențiale, în al patrulea an în care festivalul se bucură de susținerea Președinției României.

Cu amabilitatea ce o caracterizează, Marina Constantinescu, jurnalistă, filolog de marcă, realizatoare de emisiuni de televiziune și critic de teatru și film din România, un remarcabil amfitrion al emisiunii Nocturne, dar și directorul artistic al Festivalului Național de Teatru, a mărturisit în exclusivitate pentru Radio România Reșița:

Ediția aceasta este dedicată Cătălinei Buzoianu a cărei anvergura culturală o știm foarte bine!

Vă mulțumesc frumos pentru acest interviu, este o mare bucurie și o mare onoare pentru echipa Radio România Reșița.

-Și eu vă mulțumesc, deja a devenit o tradiție!

Sunteți un om de cultură, rafinat, pentru tot ce înseamnă evenimente de talie națională și internațională, acum și în calitate de director artistic al Festivalului Național de Teatru, ediția cu numărul 28. Cum așteptați acest festival, pe care, pur și simplu l-ați creat?

– Sunt foarte multe emoții, au fost momente foarte grele, dar uitându-te la construcție, capeți putere și încredere iar eu cred că societatea noastră are nevoie de cultură, de educație, de modele, de propuneri solide, de un fel de alternativă la această tulburare a apelor. Este o ediție de mare anvergură, foarte complexă, foarte dinamică, dar fiind o construcție foarte mare, cu multe lucruri noi, am emoții pentru ca să iasă așa cum mi-am dorit. Nu e munca doar de un an, pe unele tronsoane e o muncă de 2,3,4 ani, sunt gânduri care mi-au tot umblat prin cap, care au copt și cărora le-a venit sorocul, dar e o structură mare și densă, cu conținut foarte divers. Sigur că e o amplificare și a muncii, și a atenției, și a concentrării, și a mizei.

Fiind și An Centenar, consider, dacă-mi permiteți, că e și un act de patriotism. Cultura unește și Unirea a fost făcută de elite. Aveți un gând despre acest lucru?

– Da, am un gând și-o acțiune, foarte clare amândouă. Pentru mine, Centenarul înseamnă acțiunile regilor, de aceea am pus acest festival sub semnul Coroanei Regale. Așa cum se știe deja, în data de 20 octombrie, la ora 13, vom depune Coroana Regală pe care o luăm de la Muzeul Peleș, acea Coroană Regală care l-a însoțit pe Regele Mihai pe ultimul drum. O vom depune în Sala „Memorie” a HUB-ului FNT (Hanul Gabroveni), unde va putea fi admirată pe toată perioada festivalului. Va fi o mică ceremonie, cel care o va depune în vitrină va fi Victor Rebengiuc, el însuși decorat cu ”Nihil Sine Deo”.

Personalitatea căreia i-a fost dedicată ediția de anul trecut.

– Da, la propunerea noastră, având înaltul patronaj al Președintelui, Victor Rebengiuc a fost decorat cu ”Steaua României” iar anul acesta, beneficiind al patrulea an consecutiv, de acordarea înaltului patronaj al Președintelui Johannis, am propus, pentru că ediția aceasta este dedicată Cătălinei Buzoianu, am propus pentru a fi decorată tot cu un Ordin mare și chiar pe datra de 10 octombrie, la Palatul Cotroceni, a avut loc această decernare, în prezența Cătălinei Buzoianu și a familiei sale.

Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor. Felicitări, e o bucurie pentru noi, spectatorii.

– A fost o bucurie pentru toată lumea și, mărturisesc, un moment de reală emoție, pentru că știm foarte bine care este anvergura culturală a Cătălinei Buzoianu și discursul ei a fost la fel de dens, la fel de plin de impact și foarte clar și direct adresat Președintelui țării. Nu a vorbit nimic despre domnia sa, ci despre normalitate, despre o societate normală, așa cum avem nevoie. Era foarte emoționată, foarte prezentă și conștientă de gestul acesta, al tuturor.

M-a impresionat și anul trecut maestrul Rebengiuc, anul acesta doamna Buzoianu, prin firesc, prin simplitate, prin aura aceea, că vorbeam de coroană.

– Poate că nu întâmplător le-am dedicat domniilor lor această distincție, pe de o parte și pe de altă parte, am purtat aceste discuții foarte punctuale și concrete cu aparatul din njurul Președintelui. Asta înseamnă, de fapt, o țară normală, în care poți să faci gesturi normale, de reverență, atâta timp cât oameni importanți se pot bucura, gesturi de recunoaștere și de recunoștință în același timp. Sunt foarte marcată. Și anul trecut a fost o emoție cu totul și cu totul specială. Mi-aduc aminte că și Președintele și oamenii de acolo erau emoționați să-l vadă pe Victor Rebengiuc atât de emoționat.

Și nu era într-un rol, era OMUL. Știu că ați invitat spectatorii să doneze on-line sau prin sms pentru singurul spital oncologic pentru copii din România.

– Suntem în al doilea an de parteneriat. Și anul trecut am susținut acest proiect. La finalul spectacolelor, anul trecut, actorii își puneau tricoul cu numărul la care se putea face donația prin sms. Anul acesta continuăm, dar mergem un pic mai departe, pe data de 26 octombrie, la sala Auditorium a Muzeului Național de Artă, fostul Palat Regal va avea loc un concert extraordinar a unei tinere orchestre de cameră, formată din tineri muzicieni, violoniști, vioriști și violonceliști, parte din ei, din orchestra de tineret, mulți premiați, artiști deja cu CV-uri puternice au un program superb. Ce m-a emoționat foarte tare, că maestrul Horia Andreescu a acceptat să-i dirijeze în acea seară iar toate fondurile adunate au fost donate pentru construirea acestui spital. Deci am mers mai departe, am găsit o formulă fiind și mai mulți și trebuie spus că foarte mulți actori sunt implicați individual și-l susțin. Mergem mai departe și suntem în al cincilea an deja cu licitația ArtMark ”Dăruiește. Vei dobândi”. Avem obiecte și mai valoroase, mai numeroase, pe care artiști importanți din România le-au donat pentru această licitație iar tot din fondurile pe care le obținem într-un timp record sunt donate campaniei ”Artiști pentru artiști”, o campanie veche a UNITER. Alături de noi în această formulă este Nicu Alifantis, care și el va face un concert-lansare de carte la Sala Bulandra și-n urma acestui concert, din toate fondurile obținute prin vânzarea biletelor, vor fi donate campaniei ”Artiști pentru artiști”. Mie mi se par gesturi foarte importante și vitale în aceste timpuri și, așa cum spuneți, foarte normale. Putem să privim către alte țări. Acolo oamenii sunt învățați de mici să facă voluntariat, să dedice timp spre preocupare, să adune fonduri pentru anumite cauze și scopuri. Cred într-un fel, teatrul are și acest rol și sunt bucuroasă că tot mai mulți artiști se alătură campaniilor noastre.

Și noi, la Radio România Reșița avem o campanie anuală umanitară ”Muzică pentru viață”, donând pentru centre de copii

– Este minunat. Radu Afrim de la Sfântul Gheorghe are de fapt, ”Despre oameni și cartofi” în spate, o implicare personală în susținerea familiilor de acolo, nu vreau să spun povestea, pentru că vreau să vină oamenii să înțeleagă, dar și aici e vorba de o campanie despre înțelegerea unor lucruri tragice și încercarea de a implica oamenii în mod foarte direct.

Solidaritatea umană.

– Da, v-am spus, în alte părți în care lucrurile astea se fac de zeci de ani, aproape că nu mai pare nimic deosebit. În fiecare week-end se întâmplă acest lucru, oamenii sunt concentrați și dăruiți. Există un mecanism. Noi încă le subliniem pentru că suntem destul de la început, sunt multe lucruri bune care se întâmplă în România, dar trebuie să vorbim despre ele, pentru că e nevoie să reînvățăm.

Să reînvățăm să fim solidari, să avem compasiune, să fim oameni.

– Da, să fim oameni e un lucru simplu de tot. Să fim civilizați, să ne pese, pentru că nu trăim singuri și viața este un dat, să ne bucurăm cu recunăștință de lucrul acesta și nu putem trăi mereu gândindu-ne că se întâmplă ceva rău, dar sunt momente dificile prin care fiecare dintre noi trece și e atât de important să știi că celălalt este acolo și face ceva concret pentru tine, fie că dă o sumă de bani, fie că face voluntariat, duce mâncarea, face conversație. Eu chiar cred că suntem o țară europeană și lucrurile astea ne definesc ca o țară europeană.

Vom invita și noi ascultătorii noștri pe pagina de face-book să donezeprin sms pentru spitalul de copii.

– Este un lucru admirabil pe care îl face cu atâta devoțiune și coerență această fundație. Este necesar și au suportul doctorilor, al arhitecților, sunt consilii europene, este un lucru de care e nevoie pentru micuții bolnavi dar și pentru părinți. Și părinții au nevoie să știe că pot fi tratați copiii cum trebuie aici.

Se vor rezolva toate, uite, sunteți niște pionieri și în timp se va constitui avalanșa pentru că România noastră frumoasă e tăcută.

– De exemplu și campania ”Artiști pentru artiști” are atâtea valențe și nu vrem să vorbim despre lucrul acesta pentru că îl considerăm normal. Normal nu doar față de artiștii care acum sunt în vârstă, lumea nu-i mai vede, îi uită, au nevoile lor, dar din păcate, boala nu ocolește vârsta și oamenii se îmbolnăvesc, trăim cum trăim, și chiar și artiști tineri au suferințele lor și au nevoie de noi.

Marghit Dascălu a fost și o călăuză pentru generații de elevi

Mi-ați spus data trecută, distinsă doamnă, despre prețuirea pe care i-o purtați regretatului Iosif Sava. S-a prăpădit de curând și soția domniei sale și mi s-a părut prea multă tăcere în jurul acestui eveniment. Ați cunoscut-o?

– Nu știu să apreciez lucrul acesta pentru că e o discuție foarte subiectivă și nu vreau să mă adâncesc foarte mult în ea pentru că este ca și familia mea. Imediat după plecarea lui Iosif Sava, relația noastră s-a strâns și mai tare și cu fiul ei, Eduard Sava, cu familia lui de la New York, Marghit Dascălu, de câțiva ani trăia acolo în permanent contact cu toți prietenii de aici și mai avea prieteni chair dacă în ultimul timp au plecat oameni la care a ținut foarte mult: mă gândesc la Elena Zotovicianu ș.a.m.d. A fost foarte atașată de fiu, de nepoată, era la curent cu tot ce se întâmplă aici și la fiecare ediție Enescu venea împreună cu fiul ei în București. Mergeam la concerte, beam must, râdeam, ne puneam la curent cu toate veștile. Am avut o relație continuă și foarte apropiată. Așa cum am scris și în ”România literară”, cred că Marghit Dascălu a fost și o călăuză pentru generații de elevi pe care le-a avut și cărora le-a predat limba română și numai. A fost un director cum se spunea, un manager ”avant la lettre” foarte luminat, care ținea frâiele unei școli din Drumul Taberei într-un mod modern. Am prieteni doctori care i-au fost elevi și cu care Marghit ținea legătura oriunde erau în lume. A fost un însoțitor exemplar pentru Iosif Sava, i-a dat aripi dar și un spirit critic ce-i dădea măsura fiecărui lucru. O știu de când eram studentă și învățasem s-o văd mignionă, tranquillă, tăcută, discretă. La Sala Radio, de pildă, unde Iosif Sava făcea anumite discuții cu publicul duminica și avea o mașină Lada cu care plecau acasă, ea a făcut ca relațiile să se transforme în unele de familie. Am petrecut un Revelion împreună la New York și zile minunate. Pentru mine este o pierdere personală, ca aceea a unuia din familia mea, dar cred că într-un fel și mai grea și mai dureroasă și mai apăsată este plecarea lui Iosif Sava împreună cu Marghit care odihnește acum acolo, lângă el. Ce mă bucură e faptul că Eduard Sava este un colaborator fidel de ani de zile al României Literare, are o rubrică despre arte plastice, ne ține la curent cu tot ce este nou din punct de vedere al expozițiilor din America. Și pentru că el a fost absolvent la ”Dinu Lipatti” (a studiat pianul până în clasa a VIII-a inclusiv, a fost coleg de generație cu regretatul și marele pianist Tudor Dumitrescu, drumurile lor s-au despărțit, el știe muzică impecabil și semnează o cronică de specialitate într-un mare spațiu cultural din Anglia.

Pentru oamenii care vor să vadă partea aceasta de Românie frumoasă, ei sunt întotdeauna prezenți.

– În primul rând o vedem noi, o trăim și vorbim despre ea, ne îmbogățește, ne face altfel, ne ține împreună. Spunea Dan Grigore la ceremonia din 23 septembrie: ”O să ne fie dor de Marghit pentru că ea ținea foarte mult să fim împreună”.

Încerc să fac azi lucrurile mai bine decât ieri, cu bucuria de a crede în ceea ce fac, în teatru, în seducția lui, în frumusețea lui, în oamenii lui…

Împreună suntem și noi la Radio România Reșița, de 22 de ani iar Radio România – 90 de ani pe 1noiembrie.

– Radio România care este legat de – n-aș vrea să uităm de numele lui Val Mugur, tatăl lui Vlad Mugur, pe numele său întreg Vlad Mihai Mugur, botezat după Regele Mihai, la Palatul Elisabeta, era un monarhist convins, un om de valoare și al valorii.

Radioul a luat naştere sub semnătura  Regelui Ferdinand, Regele Reîntregirii.

– Regele care a știu să lupte pentru unitate, pentru demnitate. Bunica mea a terminat Facultatea de Litere și Filosofie în 1923 cu Magna cum Laude și diploma ei de licențiată a universității este semnată de Regele Ferdinand.

Și dumneavoastră sunteți un model.

– Încerc să fac azi lucrurile mai bine decât ieri, cu bucuria de a crede în ceea ce fac, în teatru, în seducția lui, în frumusețea lui, în oamenii lui…

Vă mulțumesc pentru altruism, pentru starea pe care ne-o dați, pentru emisiuni, pentru faptul că existați, doamnă Marina Constantinescu!

– Radioul are oameni minunați, foarte dăruiți, extrem de modești, care-și fac profesiunea exemplar, modele pentru noi în felul în care-și pregătesc fiecare emisiune, conștienți fiind că microfonul nu iartă, e mult mai dur decât o expunere la televizor. E ca la concursurile de muzică, unde se cântă după cortină și asculți un număr, cum ar veni.

Vă mulțumesc și vă felicit pentru această construcție a Festivalului Național de Teatru, vă mulțumesc că v-ați făcut timp pentru noi, pentru Radio România Reșița.

-Cu mare drag, vă spun  e o legătură de suflet, devenită tradiție deja. Vă dorim putere și să contați pe mine,  pe noi!

Vă mulțumesc și fac o reverență, vă îmbrățișăm și vă iubim!

Și  eu, întrega echipă, complimente. Mulțumesc!

Anca Bica Bălălău

Sursa foto: F.N.T.