[FOTO-VIDEO] Ştafeta veteranilor INVICTUS a ajuns la Dr. Tr. Severin

320

UPDATE: JOI, 11 OCTOMBRIE

Ştafeta veteranilor INVICTUS a ajuns la ora 17.30 la Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin.

Ediția a 5-a a ștafetei veteranilor INVICTUS continuă joi, 11 octombrie cu parcurgerea traseului în alergare sau pe bicicletă, în mai multe localități din județul Caraș-Severin.

De-a lungul traseului de la Caransebeș și până la Băile Herculane, membrii „Ștafeta Veteranilor” s-au oprit și au păstrat momente de reculegere la monumentele închinate Eroilor Neamului din Slatina-Timiș și la Crucea-monument de la Domașnea.

Se urmărește promovarea valorilor naționale, cinstirea veteranilor militari de azi și de ieri, răniți în teatrele de război. În acest an ștafeta a traversat, în premieră, și localități din vestul țării.

A ajuns miercuri seară, în orașul Caransebeș, de unde în această dimineață voluntarii au alergat sau au început pedalarea spre Drobeta Turnu Severin.

Joi, în jurul orei 9.00, ștafeta a ajuns în comuna Slatina Timiș, unde a fost întâmpinată de elevi, cadre didactice, locuitori și primarul Gheorghe Roma. De asemenea la Troița Eroilor de la Domașnea.

Radio România Reșița a realizat un reportaj cu gazdele de la Slatina Timiș, în numele cărora a vorbit primarul Gheorghe Roma. De asemenea cu participanți în ștafetă, antrenorul emerit, Cristian Dragomir și fostul atlet reșițean, căpitanul Sorin Staicu, Comandantul Comenduirii Garnizoanei Timișoara:

Activitatea se înscrie în seria manifestărilor dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri și Zilei Armatei României.

Cristina Corocan

———————————-

UPDATE MIERCURI 10 OCTOMBRIE

În aceste zile se desfășoară ediția a 5-a a ștafetei veteranilor INVICTUS, prin care în alergare sau pe bicicletă se urmărește promovarea valorilor naționale, cinstirea veteranilor militari de azi și de ieri, răniți în teatrele de război. În acest an ștafeta traversează, în premieră, orașul Caransebeș, unde va poposi miercuri seară și de unde, joi voluntarii vor alerga sau vor pedala spre Drobeta Turnu Severin. Unul dintre cei implicați în eveniment este cadrul militar Florin Drăghin din Lugoj, care ne-a vorbit despre rolul acestui eveniment:

Brigada 18 Cercetare Supraveghere “DECEBAL”,a organizat, azi 10 octombrie, ceremonial militar si religios cu prilejul startului din Garnizoana Timișoara a “Ștafetei Veteranilor”, aflata la a V-a ediție, pe itinerariul: Timișoara – Caransebes – Drobeta Turnu-Severin – Tg. Jiu – Craiova – Slatina – Rîmnicu Vîlcea – Curtea de Arges – Balea- Cincu – Sibiu – Sebeș – Alba Iulia – Deva – Arad – Oradea – Carei.

Activitatea se înscrie în seria manifestărilor dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri și Zilei Armatei României.

„Ștafeta Veteranilor” este un eveniment comun militar și civil, bazat pe ștafeta la care participă peste 200 maratoniști și bicicliști, care parcurg peste 3.300 km, având ca scop sa promoveze valorile naționale și respectul față de veteranii și eroii României. Participanții la acest eveniment se vor opri pe traseu, la monumentele închinate Eroilor Neamului, pentru a arăta respectul lor față de eroismul și jertfa acestora.

Activitatea se desfășoară până în 25 octombrie și presupune purtarea unei ștafete, reprezentată de către o culoare a drapelului tricolor, pe trasee simbolice (albastru, galben și roșu). Alergătorii însoțiți de bicicliști pleacă din Timișoara, Tulcea și Giurgiu, si se întâlnesc pe 25 octombrie la Carei.

Ștafeta veteranilor INVICTUS va pleca joi, 11 octombrie, la ora 7.00 de la Caransebeș spre Drobeta Turnu Severin, iar miercuri este întâmpinată în Parcul Drăgălina, între orele 18 și 19 de către sportivi, antrenori, cadre militare, oficialități locale.

foto: Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal“

Cristina Corocan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.