baschet femininCSBT Alexandria a învins categoric echipa CS Municipal Satu Mare, cu 82-51 (19-22, 19-12, 20-7, 24-10), joi seara, 9 ianuarie, în primul meci din dubla care va stabili una dintre semifinalistele Cupei României la baschet feminin, ediţia 2013-2014.

Partida dintre cele două formaţii aflate în prima parte a clasamentului Ligii Naţionale, la o diferenţă de trei puncte în favoarea CSBT, se anunţa a fi una echilibrată, mai ales că a fost prima oficială după încheierea turului şi vacanţa de sărbători.

Şi previziunile au fost exacte doar pentru repriza întâi, cu oaspetele mai precise în fazele de atac, ceea ce le-a asigurat chiar şi o superioritate pe tabela de marcaj. De la jumătatea sfertului doi elevele antrenorului Mădălin Piperea au preluat iniţiativa şi au mărit treptat diferenţa până la un scor ce poate fi considerat surprinzător de mare, dacă ne raportăm la ce s-a întâmplat în prima repriză. În aceste condiţii, în partea de final cele mai bune jucătoare de la CSBT, V. Voicu, T. Principe, A. Şipoş sau K. Patrick, au fost trecute pe banca de rezerve.

De la CSM Satu Mare cu greu s-ar putea face evidenţieri din lotul folosit de Peter Eleş, numai A. Orosz şi parţial J. Hope remarcându-se prin evoluţiile lor.

Pentru CSBT Alexandria au jucat A. Graham – 5 (1×3) puncte, A. Ştefan – 2 p, S. Arnold – 3 (1×3) p, A. Chivu – 7 (1×3) p, T. Principe – 21 (2×3) p, A. Şipoş – 13 (2×3) p, R. Alecu, K. Patrick – 6 p, C. Teodorescu, A. Podar, V. Voicu – 18 p şi A. Smith – 7 p.

La CSM Satu Mare au evoluat M. Adi – 5 puncte, A. Moldoveanu, A. Orosz – 17 (2×3) p, B. Voica, M. Ivan – 6 p, A. Nagy, R. Laza – 6 p, J. Hope – 9 (1×3) p, T. Wempler – 8 p şi C. Cutaş.

Partida a fost arbitrată de Vlad Ghizdăreanu şi Alexandru Vasile, comisarul FRB fiind Luca Badea, toţi din Bucureşti.

Vineri, de la ora 12, va avea loc returul disputei dintre CSBT şi CSM Satu Mare, tot la Alexandria, conform acordului intervenit între conducerile acestor echipe. Sursa: Agerpres