[FOTO] Eu aleg România la Reșița: concerte și o lecție de istorie în aer liber

431

O lecție de istorie în aer liber și un concert susținut de trupe din Reșița, Timișoara și Serbia au fost evenimentele care i-au făcut pe reșițeni să spună #EualegRomânia.

Campania Eu aleg România aduce astfel Reșiței o recunoaștere națională, făcând parte din cele 12 oraşe din ţară, cuprinse în proiectul cultural finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, sub genericul România 100 – Eu aleg România!

Sâmbătă, 6 octombrie de la ora 17.00 a avut loc o lecţie de istorie în aer liber susţinută la panourile amplasate în centrul civic.

Manifestarea i-a avut amfitrioni pe managerul Radio România Reşiţa, Laura Sgaverdea, primarul municipiului, Ioan Popa, profesor dr. în istorie Carmen Albert de la Muzeul Banatului Montan, lector universitar Rudolf Cristian de la UEM Reşiţa, prof. Ionuţ Gârtoi de la Şcoala Gimnazială Nr. 7 alături de elevi şi studenţi, cei care sunt Moştenitorii României.

De la ora 18.00, trupele AMALA, THE WEEKEND BANDITS și RED FLAME au susținut un concert extraordinar, provocându-i pe reșițeni să întindă o horă în centrul civic.

Într-o seară de sâmbătă frumoasă, bănăţenii s-au alăturat campaniei #EualegRomânia, cu mic cu mare, simţind alături de echipa Radio România Reşiţa, româneşte în Centenarul Marii Uniri!

Ioan Popa – primarul municipiului Reşiţa:

Expoziția fotografică de excepție România 100 – Eu aleg România, poate fi vizitată în centrul civic al municipiului Reșiței până la finalul anului 2018.