campanie-oras-cultural-tm25 000 de pliante vor fi distribuite, în intervalul 15 ianuarie – 31 martie la Timişoara, în cadrul campaniei de comunicare „Cultura uneşte comunitatea”. Aceasta este derulată de Asociaţia „Timişoara, Capitală Culturală Europeană” şi îşi propune să-i informeze pe cetăţenii urbei cu privire la candidatura municipiului de pe Bega la titlul de capitală a culturii europene în anul 2021, campanie, finanţată de municipalitate cu nu mai puţin de 27 000 de euro. Pentru aceasta, au fost pregătite şi seturi de autocolante, care exprimă spiritul Timişoarei prin referire la o serie de evenimente notabile, cum ar fi Revoluţia din decembrie 89, primul oraş iluminat electric din Europa, prima fabrică de bere sau singurul oraş european cu trei teatre de stat în trei limbi de expresie. Dosarele de candidatură pentru desemnarea capitalei culturale europene în 2021 trebuie depuse până anul viitor.