[FOTO] David Esrig, un reformator al teatrului mondial, a împlinit 86 de ani!

Motto: „Să fie altfel. Să nu ne purtăm ca pe stradă. Nu e strada de-ajuns?” David Esrig

Sunt oameni despre care se poate scrie o bibliotecă și nu este suficient, oameni adorați cu prețuire de un mic eșantion, sau absolut necunoscuți pentru marele public.Oameni pe care trebuie să îi cunoaștem pentru că fac parte din patrimoniul culturii universale…
Astăzi, despre o legendă a teatrului românesc și internațional, David Esrig, care împlinește 86 de ani.

S-a născut pe 23 septembrie 1935 în Haifa, Israel.“Nu se pune problema lungimii vietii, ci a valorii ei”, mărturisește David Esrig, aniversatul zilei.

Familia sa, originară din România, s-a întors în anul 1938 în ţară, stabilindu-se, după 1945, la Bucureşti

A făcut regie de teatru la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, 1953-1957.A debutat cu spectacolul Umbra de E. Schwartz, Teatrul de Comedie 1961-1962, , premiat la Teatrul Naţiunilor.
Printre spectacolele care l-au consacrat în ţară se numără „Vicleniile lui Scapin“, de Moliere, 1957, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, „Umbra“, de Evgheni Schwartz, 1963, Teatrul de Comedie, „Troilus şi Cressida“, de Shakespeare, 1965, Teatrul de Comedie, „Capul de răţoi“, de Gheorghe Ciprian, 1966, Teatrul de Comedie şi „Nepotul lui Rameau“, de Denis Diderot, 1968, Teatrul Bulandra.

După câteva vizionări, montările „Aşteptându-l pe Godot“ şi „Furtuna“ i-au fost interzise de cenzura comunistă.

În 1973 a părăsit România stabilindu-se în Germania. A devenit un nume important în teatrul european montând la Bonn, München, Köln, Paris, Berna şi Bremen. A fost profesor la Academia de Teatru din München. Tot în Germania a întemeiat Academia de Teatru şi Teatrul Athanor, care din 1999 a devenit o instituţie de învăţământ subvenţionată de statul german.

“Dacă tot ne plătesc prost, hai să muncim bine!“

Revenit în țară din dragoste pentru teatru captează, emoționează și redefinește sufletul celui care îl ascultă, este asemeni unui Lear care-și împarte regatul conștient că doar așa nu-l va pierde niciodată.

L-am ascultat, l-am respirat la o conferință susținută la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, o întâlnire ce m-a marcat, m-a întărit , m-a înălțat… David Esrig este un magician al artei dramatice, al cărui suflu te paralizează și te reinventează.


Pentru David Esrig teatrul este o știință, ce ar trebui recunoscută ca atare, iar el este cel ce-a dat formula cu care trebuie să ne îmbălsămăm memoria afectivă.

“Întîi trebuie să se merite ce vrei, pe urmă trebuie să vrei, să fii școlarizat ca să poți să și transpui, să întruchipezi. Așa am ajuns la teatru. A venit și o chemare la televiziune. M-am gândit că pot să experimentez mai mult acolo. Am făcut vreo patru sute de emisiuni timp de patru ani. M-a interesat ce trebuie să fac eu ca telespectatorul să simtă emoția unei performanțe peste normalul putințelor omenești. Aveam niște operatori foarte drăguți cu care eram foarte bun prieten, eram cu toții tineri, voiam să experimentăm. Am transmis teatru cu carul de reportaj. Am pus în scenă, de aici mi s-a tras teatrul de comedie.”

David Esrig a avut o relaţie deosebită cu actorii Marin Moraru, Radu Beligan şi Gheorghe Dinică. Ei au lucrat împreună, când a fost înfiinţat Teatrul de Comedie. „Dincolo de marile roluri de pe scenă, rămân şi marile prietenii“, a declarat regizorul. „Am lansat în acea perioadă un dicton: Dacă tot ne plătesc prost, hai să muncim bine!“, își amintește cu nostalgie.

„Marin Moraru, alături de Gheorghe Dinică, mi-au îngăduit să clădesc pe scena imaginea acelui teatru pentru care, probabil, m-am născut. Rămas singur le urez din suflet amândurora să le fie ţărâna uşoară, iar celor în viaţă, le urez şansa de a nu îi uita! Ei au dat teatrului românesc o înţelegere neobişnuit de vie şi spirituală pentru tot ce e omenesc, o forţă poetică neobişnuită,de valoare universală“.

„Teatrul e gândire în acțiune, filosofie aplicată”

Pe David Esrig l-a interesat întâi filosofia, toți profesorii săi îndemnându-l  să facă filosofie, iar Iar el  a început să iubească teatrul și s-a lăsat ademenit până în ziua de astăzi, menționând: „Păi mai bine fac filosofie aplicată. Am încercat să realizez un om complet. Corpul să vorbească la fel de tare ca vorba. Asta încerc să fac și acum prin experiment și să merg chiar mai departe. Am vrut să joc și lumea ascunsă a gândurilor și imaginilor personajului. În noi, în permanență filmul rulează… Ăsta e marele pariu. Și atunci valoarea de cunoaștere a teatrului devine enormă”.

Sunt oameni despre care se poate scrie o bibliotecă și nu este suficient, oameni adorați cu prețuire de un mic eșantion, sau absolut necunoscuți pentru marele public.

Oameni pe care trebuie să îi cunoaștem pentru că fac parte din patrimoniul culturii universale… astăzi cu prețuire un sincer LA MULȚI ANI, Maestre, David Esrig!

Epilog: „Teatrul e gândire în acțiune, filosofie aplicată”. David Esrig

Anca Bica Bălălău

Nota redacției:

Despre prietenia cu Gellu Naum

“Anii ’60. În sala Teatrului Bulandra, doi bărbaţi au locuri unul lângă celălalt. Nu s-au văzut niciodată până atunci. Pe scenă, o comedie de Tudor Muşatescu în regia lui Dinu Cernescu. Unuia nu-i place deloc. Este poetul suprarealist Gellu Naum. Celuilalt, da. Chiar îl amuză. Este tânărul regizor David Esrig, mare admirator al suprarealiştilor. Primul este de-a dreptul intrigat cum poate cineva să guste o comedie aşa de simplă şi directă, iar la ieşirea din sală chiar îi adresează celuilalt această întrebare. Discuţia continuă în troleu, iar la final, constată că locuiesc pe aceeaşi stradă. Gellu Naum îl invită pe tânăr să urce la el să bea ceva. Astăzi, când povesteşte aceste lucruri, David Esrig spune amuzat că nu-şi aminteşte cât au băut, dar au discutat până dimineaţa despre spectacolul din acea seară, despre poezie, despre teatru şi, mai ales, despre Hegel. Războiul despre Hegel început atunci, se va finaliza abia după 1973, când David Esrig pleacă în Germania şi citeşte textele originale. Găseşte argumentul care i-a lipsit la prima discuţie. Cea mai importantă dintre arte este poezia dramatică. Gellu Naum despărţise voit sintagma. Nu-i plăcea teatrul, deşi scrisese Exact în acelaşi timp încă din 1945, iar cea mai pură dintre arte era poezia şi atât. Între timp, îi apăruse primul volum de teatru (Ceasornicăria Taus, Poate Eleonora… şi Insula, în 1969) şi lucrase, dedicat trup şi suflet la Nepotul lui Rameau după Denis Diderot, marele spectacol în regia lui David Esrig la Teatrul Bulandra în 1968. Trăise implicat bucuria artei vii, prezent la aproape toate repetiţiile. Iar aceste repetiţii au durat doi ani după opt luni la masa de lectură cu Gellu Naum, David Esrig, Marin Moraru, Gheorghe Dinică pe un text care se dezvăluia numai lecturii în profunzime. Gellu Naum era fascinat de capacitatea lui Gheorghe Dinică de a trăi forma pe scenă.

La fel şi David Esrig, acest regizor dedicat total combinaţiei ciudate dintre expresivitatea actorului şi forţa cuvântului. Sau formelor ascunse în spatele cuvintelor. Şi aici convingerile despre teatru ale celor doi se suprapun până la identificare. Povestea lor continuă în mai multe spectacole, unele cenzurate după lung timp de repetiţii, cum s-a întâmplat cu Marat Sade de Peter Weiss, tradus şi adaptat de Gellu Naum, care a folosit originalele din franceză la discursul lui Marat şi textele Marchizului de Sade preluate de Weiss. “Gellu era nebun când făcea o traducere. Era colosal, recrea textul mai puternic decât cel original. Peter Weiss este un scriitor foarte cunoscut în Europa, dar mie mi s-a părut că scriitorul mai puternic artistic a fost Gellu Naum.”, mărturiseşte David Esrig.

Gellu Naum a murit în 2001, dar prietenia care îi leagă pe cei doi continuă. Cu orice ocazie David Esrig lasă să se înţeleagă faptul că îi datorează enorm lui Naum. În primul rând, contactul cu mişcarea suprarealistă europeană, apoi faptul că i-a scris sau i-a tradus textele de scenă exact cum şi le dorea regizorul, iar cei care cunosc culisele facerii unui spectacol, ştiu cât de rare sunt asemenea întâlniri profesionale.

La Burghausen, la graniţa dintre Germania şi Austria, chiar în vârful unei cetăţi medievale se găseşte Academia de Teatru şi Film Athanor, înfiinţată şi condusă de David Esrig. Aici, toţi studenţii de la regie şi actorie studiază timp de un an suprarealismul. În special, poezia lui Gellu Naum. Rezultatul este, de obicei, un spectacol de teatru. În ultima vreme s-au jucat piesa Insula şi Tatăl meu obosit după poemul lui Gellu Naum, devenit un fel de obsesie artistică pentru David Esrig, reluat în mai multe workshop-uri în România sau Germania.

Sursa-http://yorick.ro/o-prietenie-gellu-naum-si-david-esrig/

Foto:Florin-Biolan

De același autor

Related Articles