Bătălia de la Varna, ultima mare cruciadă europeană!

1034

Participarea lui Iancu de Hunedoara la ultima mare cruciadă europeană.

Bătălia de la Varna (10 noiembrie 1444) marca sfârşitul unei epoci istorice. Vreme de aproape 100 ani, în cadrul a ceea ce s-a numit „cruciatele târzii“, cavaleri şi suverani din Occident sosiseră în părţile răsăritene ale Europei pentru a lupta cu necredincioşii, fără vrreun rezultat concret în plan politic, adică fără a reuşi să stăvilească avansul turcilor otomani în Peninsula Balcanică, până la Dunăre. A fost o formă de racordare directă a acestui spaţiu la civilizaţia europeană, căreia îi aparţinea de drept. După Varna şi înfrângerea care a stârnit îngrijorare – dar nu şi o reacţie concretă – în Europa, începe ruptura acestui spaţiu de ceea ce Braudel numea „economia-lume“ occidentală şi atragerea, treptată şi prin multiple forme, nu numai prin supunerea cu sabia, a spaţiului carpato-danubiano-pontic (cu mult mai pronunţată a celui de până la Carpaţi) în „economia-lume“ otomană.

Desigur, eşecul acestor „cruciate târzii“ vine din lipsa de unitate a europenilor, mai ales a occidentalilor, care nu se aflau în prima linie, sub ameninţarea directă a otomanilor. La fel s-a întâmplat şi în cazul bătăliei de la Varna şi o scurtă naraţiune ne va convinge de acest lucru.

Află toată povestea pe siteul eualegromania