14 septembrie, Ziua Muntelui în România

382

Ziua Muntelui a fost stabilită în calendarul autohton pentru a atrage atenţia asupra problemelor şi potenţialului pe care îl prezintă zonele montane. Stabilită prin lege, conform art. 8, alin. (2) din Hotărârea nr. 715/2002, Ziua Muntelui marchează data tradiţională a încheierii păşunatului anual.

Să ne amintim astăzi de bogăţiile României:

Carpaţii reprezintă al doilea cel mai lung lanţ muntos din Europa, după Munţii Scandinaviei, având o lungime de aproximativ 1.500 km, din care aproximativ 800 km se desfăşoară în România. Totodată, la noi în ţară se află şi cel mai lung lanţ de munţi vulcanici din Europa: Oaş – Gutâi – Ţibleş – Călimani – Gurghiu – Harghita.

În Carpaţii româneşti există peste 12.000 de peşteri, iar 76 dintre ele au o lungime de peste doi km. În Peştera Coliboaia, Munţii Bihor, se găsesc cele mai vechi picturi rupestre din Europa Centrală şi de Est. Numite şi picturi negre, acestea reprezintă animale, printre care un bizon, un cal, o felină, un urs şi doi rinoceri. Picturile din Peştera Coliboaia au fost descoperite la începutul anului 2010 şi au o vechime de 32.000 de ani. Totodată, în Carpaţii româneşti se află şi al doilea cel mai mare gheţar subteran din Europa – Peştera Scărişoara sau Gheţarul de la Scărişoara adăposteşte un bloc de gheaţă cu un volum de 80.000 de metri pătraţi şi care dăinuie în peşteră de peste 4.000 de ani.

În munţii României se găsesc aproximativ 60% dintre urşii bruni din Europa. Potrivit unui raport al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, din anul 2014, în pădurile de la noi din ţară trăiesc aproximativ 6.000 de urşi. Cea mai mare populaţie de urşi bruni se află în Covasna, Harghita şi Braşov.

În munţii Orăştiei se găseşte Sarmizegetusa Regia, cel mai important centru militar, religios şi politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. Cele şase fortăreţe dacice din Munţii Orăştiei (Sarmizegetusa Regia, Luncani – Piatra Roşie, Costeşti – Blidaru, Costeşti – Cetăţuie, Căpâlna şi Băniţa) erau parte a unui sistem defensiv, folosit de Decebal pentru apărare şi protecţie contra cuceririi romane. Situl arheologic din Munţii Orăştiei este, în prezenţ parte a patrimoniul cultural mondial UNESCO.

Pe 14 septembrie a avut loc şi inaugurarea oficială a Crucii Caraiman, monument istoric care a fost construit între 1926 şi 1928, pentru a cinsti memoria românilor care au murit în Primul Război Mondial. Ridicată la altitudinea de 2.291 de metri, a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, potrivit site-ului Guinness World Record.