CSM Reșița, dublă amicală cu CSM Oradea

186

Echipa masculină de handbal din Divizia A, CSM Școlar Reșița are programate în această perioadă două jocuri amicale cu formația CSM Oradea. Acestea vor fi ultimele două teste înaintea startului unei noi ediții de campionat, în care CSM Reșița își dorește promovarea.

În lot activează 17 jucători, seniori și juniori I, singurul accidentat fiind Robert Țiu.

Despre programul perioadei a vorbit președintele secției de handbal a CSM Școlar Reșița, Cristi Pătru:

 

”Efectuăm două antrenamente pe zi, mai puțin miercuri, când avem doar unu pe zi. Suntem nerăbdători să începem campionatul. Nu sunt noutăți în lot, doar pot spune că Robert Țiu a suferit o accidentare, ruptură de ligamente, și a fost să se opereze în Turcia. De asemenea, deoarece acuză dureri la genunchi, Alexander Starchenko și Marius Grozăvescu, trebuie să facă un RMN. Obiectivul rămâne același: PROMOVAREA,a spus Cristi Pătru. 

Primul meci amical al handbaliștilor reșițeni va avea loc joi, 13 septembrie, de la ora 17.00, iar partida a doua se va disputa vineri, începând cu ora 11.00.

Campionatul 2018-2019 în Divizia A de handbal începe în 22 septembrie, când CSM Reșița joacă acasă cu CSU Pitesti.

Cristina Corocan