Cursurile AJOFM, un succes

În perioada ianuarie – iulie 2018, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrului propriu de formare profesională şi a centrelor regionale de formare profesională a adulţilor, un număr de 224 de persoane. Dintre acestea, 218 sunt șomeri şi 6 sunt persoane care nu beneficiază de gratuitate.

 În perioada de referinţă au fost organizate 10 programe de formare profesională gratuite dintre care 9 programe de calificare/recalificare şi 1 program de specializare.

Cel mai ridicat interes pentru astfel de programe de formare s-a înregistrat în rândul șomerilor cu vârsta peste 45 de ani, 33,03%, urmați de cei din grupa de vârstă sub 25 de ani, 27,98%, de cei cu vîrsta cuprinsă între 35–45 de ani, 21,10% şi de cei cu vîrsta cuprinsă între 25 și 35 de anii, 17,89%.

În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 195 persoane (89,45%), au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmați de cei cu studii superioare -21 persoane (9,63%) şi de cei cu studii gimnaziale – 2 persoane (0,92%).

Meseriile/ocupaţiile, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în primele 7 luni ale anului 2018 sunt: lucrător finisor pentru construcții – 49, lucrător în comerţ –46, îngrijitor batrâni la domiciliu -38, bucătar –26, frizer, coafor, manichiură, pedichiură– 24, inspector securitate şi sănătate în muncă -20 şi electrician exploatare medie şi joasă tensiune -15.

În acest an, 83 de persoane s-au încadrat în muncă ca urmare a absolvirii unui curs de calificare.

Cele mai citite

Related Articles