BĂILE CULTURALE HERCULANE îmbină artistic grădinița, stațiunea și apa miraculoasă!

396

Acțiunile din cadrul proiectului BĂILE CULTURALE HERCULANE sunt în plină desfășurare în stațiunea de pe Valea Cernei, mai ales artiștii având de finalizat lucrările asumate la începutul acestei săptămâni! Unul dintre obiectivele vizate în acest proiect este clădirea Grădiniței cu Program Prelungit FLOARE DE COLȚ, unde copiii vor avea parte de o surpriză după ce se vor întoarce din vacanță, care le este pregătită de artiștii Ocu și Kero!

“Facem un mural… e o reinterpretare a vibe-ului local, din privința noastră! E muncă fizică la un mural de mari dimensiuni, clar… stăm puțin în soare, dar ne place, ne bronzăm… suntem într-o semivacanță, mai simțim și miros de sulf tratament direct!… E plăcut când desenezi într-un spațiu de acest gen, pentru că știi că prinde dublu sens ceea ce faci, cumva influențezi direct copiii spre o gândire mai deschisă, spre alte viziuni și atunci vine cu alte plusuri! Va fi o surpriză pentru copii când vor reveni la grădiniță… și puținii copii care erau aici pe programul extra erau super încântați de la prima pată de culoare!… Pe mine personal mă fascinează toate legendele și povestioarele legate de acest loc și zvonurile precum că ar fi un punct energetic foarte puternic… și când ești în locație chiar simți cumva că se conectează toate povestioarele acestea!”, ne mărturisește Ocu.

“Nu am ales noi grădinița în mod special, ne-a fost dată de către organizatori! Nouă ne place și locația, și faptul că e o grădiniță și cumva chestia asta ne-a influențat în conceptul ales, fiind vorba de un personaj care reprezintă un fel de zână, noi am numit-o Zâna Apelor… doar că apa în cazul acesta e mai mult decât apa care o înțelegem noi… e reprezentată printr-un curcubeu, curcubeul fiind refracția luminii prin apă! Am încdercat să ne ancorăm cât mai bine în contextul dat – grădiniță, Băile Herculane, apa miraculoasă și toată povestea din spate… și aerul acesta de poveste… fiind și grădiniță, puțin colorată pentru copiii, îți lasă o impresie de poveste, într-un sens sau altul! Cred că locul acesta are multe povești de zis!… Copiii chiar sunt element principal în toată ecuația de aici și a proiectului în sine, în care revitalizarea stațiunii începe cu copiii care, chiar dacă acum pe termen scurt, efectele se vor vedea mai puțin, pe termen lung sperăm ca desenul să inspire noua generație, ca să vadă lucrurile puțin mai diferit! Chiar dacă nu vom avea alt proiect de desenat, vrem să revenim la Herculane! Suntem pentru prima dată aici și am descoperit totul foarte plăcut!”, ne-a declarat Kero.

Paul-Sever SMADU