Simona Halep a fost eliminată în primul tur la US Open

194

Simona Halep, liderul mondial al tenisului feminin, a fost eliminată luni de jucătoarea estoniană Kaia Kanepi (44 WTA), în două seturi, 6-2, 6-4, în primul tur la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului.

Halep, care a fost nervoasă şi şi-a pierdut de multe ori serviciul, s-a înclinat după o oră şi 15 minute, în faţa unei adversare cu o evoluţie agresivă, care a comis puţine greşeli. Primul set, controlat clar de sportiva baltică, a durat doar 29 de minute. Halep a avut o revenire în setul 2, după ce a fost condusă cu 0-3, apropiindu-se la 2-4 şi egalând apoi, 4-4, dar nu a găsit resurse pentru a salva situaţia.

Halep (26 ani), care anul trecut a pierdut în primul tur la US Open, se impusese în singurul său meci cu Kanepi (33 ani, 44 WTA), în 2014, la Doha, cu 6-4, 3-6, 7-6 (5), în turul al doilea. Kanepi a ajuns până în sferturi la ediţia din 2017.

Cea mai bună performanţă reuşită de Halep la US Open a fost semifinala din 2015.

După eliminarea în primul tur în această ediţie, Halep a intrat în posesia unui cec de 54.000 de dolari.

Halep s-a retras din turneul WTA de la New Haven (Connecticut), care a avut loc săptămâna trecută. Motivul retragerii sale a fost o accidentare la tendonul lui Ahile de la piciorul drept. Românca a avut în această vară câteva săptămâni intense în America de Nord, câştigând titlul la Montreal şi jucând finala la Cincinnati.