15 copii din Republica Moldova în Tabară la Moneasa

167

Consiliul Judeţean Arad a oferit unui grup de elevi din Republica Moldova o tabără la Moneasa. Tinerii sunt veniţi din Raionul Ungheni, raion înfrăţit cu judeţul Arad.

Cei 15 copii, alături de cadrele didactice însoţitoare, au avut parte astăzi de o scurtă prezentare a judeţului Arad, din punct de vedere istoric şi turistic. “În anul Centenar, păstrăm o legătură strânsă cu toţi românii, în special cu comunităţile din afara ţării. O relaţie deosebită o avem cu Raionul Ungheni, cu care suntem înfrăţiţi. Considerăm că una dintre etapele importante în dezvoltarea copiilor este aceea a participării în taberele şcolare şi de aceea am propus organizarea acestei tabere, în care copiii să ia contact cu aspecte legate de tradiţie, istorie şi culturalitate în Arad“, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Elevii vor avea următorul program:

-marţi, 21 august: deplasare la Arad, întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean. Vizitarea Muzeului Preparandiei, vizitarea Palatului Administrativ, turul oraşului.

-miercuri, 22 august: seminar Moneasa – Ce înseamnă Uniunea Europeană.

-joi, 23 august: seminar Moneasa – Atelier – cum văd eu Republica Moldova peste 20 de ani şi ce pot face eu pentru ea.

-vineri, 24 august: Moneasa – Opere importante ale scriitorilor români, rezumate în limbaj de Facebook.

-sâmbătă, 25 august: Moneasa – Vizitarea municipiului Arad, participări la activităţi de Zilele Aradului.

(Ada Botezan)