Ministrul sănătăţii: femeia jandarm este bine

106

Din cele 452 de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale după violenţele de aseară din Piaţa Victoriei, doar 10 mai sunt internate în două spitale bucureştene, în stare stabilă.

La Spitalul Floreasca este internată şi femeia jandarm care a fost bătută ieri şi despre care s-a afirmat că ar avea o fractură la coloana cervicală.

Această ipoteză a fost infirmată de medici, iar femeia se simte bine, a declarat cu puţin timp în urmă ministrul sănătăţii, Sorina Pintea care a stat de vorbă cu ea şi cu ceilalţi pacienţi internaţi la Floreasca:

Sorina Pintea: Nu are o ruptură de coloană cervicală. Este bine, s-a ridicat din paţ a comunicat. Aşteaptă să meargă la serviciu. Dar ea este foarte bine fizic. Mie nu mi-a venit să cred. Mă aşteptam la cu totul şi cu totul altceva. Am stat de vorbă şi cu cei doi colegi ai ei, apoi cu o domnişoară de 29 de ani care are o plagă la picior. Din fericire, şi ea este bine. Apoi cu un băiat de 37 de ani care avea un cartuş sau proiectil în picior. Şi l-a extras singur, dar sunt bine.

sursa foto DCNews