Mai mulţi timişoreni vor rămâne fără apă potabilă

63

Miercuri, 8 august, va fi remediată o avarie la conducta magistrală de apă, la intersecţia străzilor Calea Bogdăneştilor cu Haşdeu din Timişoara.

Între orele 9 şi 15, nu vor avea apă rece următoarele străzi: Calea Bogdăneştilor – între Haşdeu şi Circumvalaţiunii, Topliţa, Chişinău, Circumvalaţiunii – între Calea Bogdăneştilor şi Nera, Făgăraş, Sibiu, Franyo Zoltan, Sinaia, Suceava, Nera, Piaţa Păun Pinciu. Fără apă va rămâne şi Spitalul President de pe strada Franyo Zoltan.

Presiune redusă vor avea şi următoarele străzi: Haşdeu, Aprodul Movilă, Ţebea, Fraţii Buzeşti, Sabin Drăgoi, Ţichindeal, Zalău, Martir Colonel Ioan Uta, Banul Mărăcine, Căpitan Dan şi Negulici.

La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure, astfel că se recomandă clienţilor să nu se folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea ei completă.

Informează Aquatim