Intabulări gratuite pentru 850 de terenuri agricole în Lugoj

112

Municipalitatea lugojeană reia programul intabulărilor gratuite a terenurilor pentru deţinătorii acestora, pe listă fiind cinci zone unde sunt necesare aceste operaţiuni.

Cei interesaţi se pot adresa pentru informaţii la Biroul agricol-cadastru, din cadrul Primăriei Lugoj, camera 215. Francisc Boldea, primarul Lugojului, a anunţat că o firmă din Timişoara se va ocupa de aceste lucrări prin încredinţare
directă, astfel încât se va executa intabularea gratuită a aproximativ 850 terenuri agricole din extravilan. ”Intabularea acestor loturi de teren se face gratuit, printr-un ordin de ministru. Din păcate nu s-a înscris nimeni la licitaţie şi la această oră am înţeles că o firmă din Timişoara se va ocupa prin încredinţare directă, întrucât doar 60 de lei se plăteşte pentru fiecare lot intabulat. Toţi proprietarii deterenuri vor trece prin doua etape, o parte de închiriere, pe perioada lucrului şi o parte de despăgubire pentru terenul ce a fost afectat, cu o lăţime maximă de 21 m, pentru acţiune”, a explicat Boldea.

La Lugoj ar trebui intabulate până în luna noiembrie terenuri în următoarele zone: Dealul Hezerişului şi Dealul Viilor în partea de Nord a centurii Lugoj; Zona Liceului Agricol; Zona de case Tirol cu Dealul Capelei; str. Traian Vuia şi Câmpul Aviaţiei cu Uzina de Apă nr.1.

(Ion Moldovan)