Cod galben de ploi, vijelii și grindină în 27 de județe. Și Caraș-Severin este vizat

Un număr de 27 de judeţe au intrat miercuri dimineaţa, de  la ora 9:00, sub Cod galben de instabilitate atmosferică, potrivit unei atenţionări emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, până la ora 23:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele montane, precum şi în Transilvania, Banat, Crişana şi local în Maramureş, Oltenia şi Muntenia. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.

Judeţele pentru care a fost emisă atenţionarea sunt: Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Harghita, Covasna, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, şi, parţial, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău şi Prahova.

ANM precizează că astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului.

Cele mai citite

Related Articles