Zece morţi, în urma unui atentat în sudul Filipinelor

124
Zece persoane, printre care militari, şi-au pierdut viaţa marţi în urma exploziei unei camionete la un punct de control al armatei în sudul Filipinelor, într-o regiune unde sunt active grupări islamiste, informează Agerpres, citând AFP.
Atentatul a fost revendicat de organizaţia Stat Islamic (SI), a cărei structură de propagandă, Amaq, a anunţat că un atac sinucigaş a ucis 15 militari la Lamitan, în sudul ţării.
Explozia a survenit în zori, după ce militari şi membri ai unei miliţii proguvernamentale au interceptat o camionetă ce urma să fie inspectată la un punct de control la intrarea în localitatea creştină Lamitan, situată pe insula Basilan, unde populaţia este majoritar musulmană, a explicat Gerry Besana, un reprezentant al armatei filipineze.
Un soldat, cinci miliţieni şi patru civili au fost ucişi, potrivit unui nou bilanţ transmis presei la Manila de purtătorul de cuvânt al armatei filipineze, Edgard Arevalo.
Şoferul camionetei, despre care se crede că era membru al grupării islamiste Abu Sayyaf, a murit în acest atentat.