Descoperă frumusețile Banatului pe bicicletă la Reșița Mountain Bike Race 2018!

302

Duminică, 23 septembrie iubitorii plimbărilor cu bicicleta pe traseu montan sunt invitaţi la Reșița Mountainbike Race. După cum anunţă organizatorii, Bike Attack Reşiţa, traseul este unul „la îndemână” pe dealurile din zona centrală a orașului Reșița, sub formă de circuit.

Soare în poiană, poteci umbroase, coborâri rapide: Reșița Mountainbike Race!

Se merge pe drumuri forestiere dar şi pe potecile de la Reşiţa special construite pentru mountain biking. Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 8.00 – 18.00, cu startul din Dealul Golului (La Stemă), acelaşi punct fiind prevăzut şi pentru sosire.

Există și circuitul „junior” pentru copiii care vor participa la o cursă special destinată lor. „Ne bazăm pe părinți și prieteni să devină coorganizatori să-i încurajeze și să aibă grijă de cei mici pe tot parcursul circuitului. Credem că este o ocazie excelentă pentru mișcare în aer liber, joacă alături de alți copii și o zi care va rămâne între cele mai dragi amintiri ale familiei„, spune pentru Radio Reşiţa preşedintele Bike Attack Reşiţa, Cătălin Gavrilă.

Copiii au înscrierea gratuită, în timp ce pentru adulţi taxa va fi de 30 de lei.

Întreaga sumă care va fi colectată prin achitarea taxei de participare este direcţionată pentru înfiinţarea Fundaţiei Comunitare „Banatul Montan” care îşi propune să susţină iniţiative locale, să mobilizeze resurse şi să aducă împreună oameni şi organizaţii care să aibă dorinţa şi capacitatea să contribuie pe termen lung la dezvoltarea comunităţilor din zona Banatului Montan.

Înscrierile se pot face atât pe site-ul resitamtb.bikeattack.ro cât şi în dimineaţa cursei, la locul de desfăşurare al acesteia. Radio Reșița este partener media al evenimentului!

PROGRAMUL EVENIMENTULUI:

În Poiana Golului:

Ora 9 – 11: Ridicare număr de concurs

Ora 10: Junior Reșița Mountainbike Race

Ora 11: Premiere copii

Ora 11.30: Start Reșița Mountainbike Race

Ora 15: Premiere

Cristina Corocan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.