Echipa Elveţiei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, după ce a remizat cu selecţionata Costa Ricăi, 2-2 (1-0), miercuri seara, la Nijnîi Novgorod, în Grupa E.

Pentru reprezentativa ”Ţării Cantoanelor” au marcat Blerim Dzemaili (31) şi Josip Drmic (88), în timp ce Kendall Waston (56) şi Yann Sommer (autogol, 90+3) au înscris golurile echipei latino-americane.

În mod puţin aşteptat, costaricanii au fost cei care au dominat debutul partidei, ratând ocazie după ocazie.Campbell a tras foarte frumos, dar Sommer a respins (6), pentru ca puţine secunde mai târziu să reţină şutul lui Gamboa.

Colindres a ieşit apoi la rampă şi a trimis un şut peste poartă din marginea careului (7), iar în min. 10 a trimis în bară, din colţul careului de 16 metri.

Prima ocazie a elveţienilor s-a consumat în min. 17, când Gavranovic a şutat pe lângă poartă.

Oviedo (19) a tras la colţul lung, însă Sommer a fost din nou salutar. Colindres a fost blocat apoi de Akanji (24).

”Nati” a reuşit să deschidă scorul în min. 31, la o fază bine lucrată: Lichtsteiner a centrat de pe dreapta, Embolo a recentrat în faţa porţii, iar Dzemaili a venit din spate nemarcat şi a înscris. Peste două minute, acelaşi Dzemaili a avut o nouă apariţie surpriză în faţa porţii, dar de data aceasta a fost blocat de Gonzalez.

Până la pauză, ”Los Ticos” au mai avut o oportunitate notabilă, însă Waston nu a ajuns la o minge trimisă în faţa porţii (37).

Costa Rica a început bine şi partea secundă, iar Campbell (48) a trimis un şut care a şters bara porţii lui Sommer.

Elveţienii au replicat prin mingea trimisă de Rodriguez peste poartă (49) şi şutul din unghi al lui Embolo, respins de Navas (52).

Oviedo a irosit o şansă notabilă (54), dar Costa Rica a reuşit egalarea, în min. 56, prin înaltul Waston, cu capul, în urma centrării lui Campbell, din corner.

Meciul a continuat să fie alert, cu ocazii la ambele porţi, fiind rândul echipei lui Vladimir Petkovic să treacă pe lângă gol, însă Drmic (68) a trimis cu capul mingea în bară, la centrarea lui Embolo. Sommer s-a remarcat din nou la un şut al lui Borges.

Finalul a fost dramatic, elveţienii preluând conducerea în min. 88, când Drmic, rămas nemarcat în careu, a fructificat centrarea lui Zakaria.

Costa Rica nu a renunţat să spere şi a smuls egalul în prelungiri, din penalty, după un fault comis de Zakaria asupra lui Campbell, şutul expediat de Bryan Ruiz în transversală intrând în plasă din portarul Sommer.

”Los Ticos”, care acum patru ani se opreau în sferturi la Mondialul din Brazilia, părăsesc turneul cu capul sus, după evoluţii destul de bune, deşi nu au obţinut nicio victorie, pierzând la limită cu Serbia (0-1), cedând cu 0-2 în faţa Braziliei, după două goluri încasate în prelungiri, şi remizând cu Elveţia (2-2).

Elveţia a obţinut calificarea în meciul cu Serbia (2-1), câştigat în min. 90. În optimi, elveţienii vor juca împotriva Suediei, câştigătoarea Grupei E, dar nu vor putea conta pe fundaşii Lichsteiner şi Schaer, ambii suspendaţi.

Elveţia – Costa Rica 2-2 (1-0)
Au marcat: Blerim Dzemaili (31), Josip Drmic (88), respectiv Kendall Waston (56), Yann Sommer (autogol, 90+3).
Nijnîi Novgorod, Stadionul Nijnîi Novgorod: 43.319 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa E

Au evoluat echipele:

Elveţia: 1. Yann Sommer – 2. Stephan Lichtsteiner (căpitan), 22. Fabian Schaer, 5. Manuel Akanji, 13. Ricardo Rodriguez – 11. Valon Behrami (17. Denis Zakaria, 60), 10. Granit Xhaka – 23. Xherdan Shaqiri (6. Michael Lang, 81), 15. Blerim Dzemaili, 7. Breel Embolo – 18. Mario Gavranovic (19. Josip Drmic, 69). Selecţioner: Vladimir Petkovic.
Rezerve neutilizate: 12. Yvon Mvogo, 21. Roman Burki – 3. Francois Moubandje, 4. Nico Elvedi, 20. Johan Djourou, 8. Remo Freuler, 16. Gelson Fernandes, 9. Haris Seferovic.

Costa Rica: 1. Keylor Navas – 16. Cristian Gamboa (4. Ian Smith, 90+3), 2. Johnny Acosta, 3. Giancarlo Gonzalez, 19. Kendall Waston, 8. Bryan Oviedo – 9. Daniel Colindres (13. Rodney Wallace, 81), 5. Celso Borges, 20. David Guzman (14. Randall Azofeifa, 90+1), 0. Bryan Ruiz (căpitan) – 12. Joel Campbell. Selecţioner: Oscar Ramirez.
Rezerve neutilizate: 18. Patrick Pemberton, 23. Leonel Moreira – 6. Oscar Duarte, 22. Kenner Gutierrez, 15. Francisco Calvo, 7. Christian Bolanos, 11. Johan Venegas, 17. Yeltsin Tejeda, 21. Marcos Urena.

Arbitru: Clement Turpin; arbitri asistenţi: Nicolas Danos, Cyril Gringore (toţi din Franţa); arbitru de rezervă: Norbert Hauata (Tahiti); arbitru asistent de rezervă: Bertrand Brial (Noua Caledonie)
Arbitru video: Felix Zwayer; arbitri asistenţi video: Mark Borsch, Bastian Dankert (toţi din Germania), Szymon Marciniak (Polonia)
Cartonaşe galbene: Gamboa (11), Campbell (29), Lichtsteiner (37), Zakaria (75), Schaer (83), Waston (89).