Competiţie acerbă la Spitalul Judeţean din Reşiţa. 38 de candidaţi “se bat” pentru 5 posturi!

Competiţie acerbă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Pentru cele 5 posturi pentru registrator medical debutant pentru secţiile de Cardiologie, Ginecologie, Boli Infecţioase, pentru Laboratorul de Analize Medicale şi pentru Serviciul de Medicină Legală şi-au depus dosarele 38 de persoane.

După selecţia dosarelor care a avut loc astăzi au mai rămas în cursă 35 de candidaţi, 3 fiind eliminaţi pentru că nu au îndeplinit criteriile de selecţie. Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv în data de 27.06.2018, până la ora 15.00, la secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor, ec.Dobrescu Maria- Serviciul Resurse Umane, în conformitate cu prevederile art. 31 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Candidaţii rămaşi în cursă vor susţine proba scrisă în 29 iunie urmând ca interviul să se desfăşoare în data de 5 iulie.

Daiana Roşca

 

Cele mai citite

Related Articles